Oameni și povești

Neînțelegerile dintre mitropolitul Antim și vistierul Drăgușin Merișanu

Împrejurările în care a fost clădită Mănăstirea Antim și interesul documentar legat de acest important lăcaș de cult al Bucureștilor sunt de un real interes. De aceea am ales să mergem cu această poveste mai departe, mai ales că ea face parte din ceea ce poate fi numit, de acum, povestea sectorului 5.

În materialul anterior v-am relatat despre demersurile pe care mitropolitul Antim Ivireanul le-a făcut pentru construirea mănăstirii, demersuri încununate de succes și datorită înțelegerilor pe care le-a stabilit cu vistierul Drăgușin Merișanu și cu fiul acestuia, Barbu Merișanu. „În înțelegere cu cei doi boieri, mitropolitul Antim începe construcția bisericii în ultimele zile ale lui aprilie 1713. Biserica însă s-a zidit pe locul lui Drăgușin Merișanu, după cum confirmă manu proprio însuși mitropolitul Antim pe scrisoarea acestuia: «răspunsul cărții noastre ce au dat vistierul Drăgușin Merișanu pentru locul pe carele s-au zidit biserica Tuturor Sfinților, leat 7221 (1713) apr. 24»”, ne spune George Potra în cartea sa, Din Bucureștii de ieri.

Mănăstirea Antim (foto de aici)

„Înțelegerea” cu Drăgușin Merișanu nu a fost tocmai o înțelegere, fiindcă vistierul a ridicat ceva pretenții pentru ridicarea bisericii Antim pe locul lui, pretenții cu care mitropolitul nu ar fi fost de acord. „Într-un document din 17 februarie 1715, când biserica era deschisă credincioșilor, dar dependințele nu erau terminate, se vede că Drăgușin Merișanu nu căzuse de acord cu mitropolitul și nu semnase nici un zapis de vânzare sau de donație pentru locul pe care se ridicase biserica. S-ar părea că el ar fi vrut să apară ca ctitor al bisericii alături de Antim, ceea ce nu-i convenea acestuia, astfel că vistierul Drăgușin moare înainte de a se lămuri chestiunea” povestește mai departe George Potra.

Diferendul a fost stins cu ajutorul fiului vistierului, slugerul Barbu Drăgușin: „După moartea lui Drăgușin Merișanu, mitropolitul Antim, care ținea totuși ca situația locului pe care zidise biserica să nu rămână încurcată, intervine pe lângă slugerul Barbu Merișanu să facă un zapis de descărcare. În calitatea sa de fost proprietar al celor două locuri pe care se construise biserica el scrie un act în care precizează: «cum să să știe că locul pe carele iaste zidită besearica fiind al mieu, dăruit de răposata mătușa mea, jupâneasa Marica a unchiului mieu Staico paharnicul, încă de când m-am însurat, cu zapis de la mâna dumneaei»… «deci pohtindu-se sfințiia sa ca să i-l vindem pentru ca să facă pe dănsul besearică, noi n-am vrut să-l vindem, ci au socotit dumnealui tată-mieu Drăgușin vistiiarul împreună cu noi de l-am dat sfinții sale de pomeană pentru sufletul nostru și-al părinților noștri…; și neapucând să facem zapis împreună cu tată-mieu Drăgușin vistiiarul pănă au fost viu, când am fost acum eu ca stăpân și moștean am făcut acest zapis al mieu și l-am dat în mâna sfinției sale».”

În acest fel mitropolitul Antim a răsuflat ușurat, fiindcă la mijloc era și o sumă importantă de bani, 300 de taleri, pe care Drăgușin Merișanu îi pretindea pentru locul pe care s-a construit biserica în cazul în care sfinția sa nu accepta să-l considere ctitor al mănăstirii. Mai departe, mitropolitul a făcut planuri de extindere a domeniului mănăstiresc, dar de data asta în scop lucrativ, pentru acest scop nemaifiindu-i de ajuns cele două locuri primite de la vistierul Drăgușin Merișanu și de la fiul acestuia, slugerul Barbu Merișanu. „El năzuia să zidească o mănăstire cu toate namestiile necesare (chilii, magazii, grajduri, șoproane etc.) și cu întreprinderi producătoare de venituri, printre care amintim o tipografie, iar pentru toate acestea îi trebuia spațiu larg, unde să ridice clădirile trebuincioase. De aceea el începuse încă din primăvara anului 1713 să cerceteze vecinii din mahalaua popii Ivașcu spre a vedea cum și încotro se putea extinde” își continuă interesanta poveste George Potra.

Surse: George Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990
Foto credit mănăstirea Antim: https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/manastirea-antim-o-oaza-de-cultura-in-mijlocul-orasului/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *