Odinioară în București

Clădiri monumentale ale Bucureştilor: Palatul CEC

Asemănător cu „Petit Palais” din Paris, Palatul CEC este o clădire fără de care această parte a Căii Victoriei ar fi, cu siguranţă, mai puţin expresivă. În ciuda faptului că în apropierea ei se află un colos de sticlă şi beton, Bucharest Financial Plaza, construcţia cu o vechime de peste un secol şi-a păstrat prospeţimea arhitectonică şi farmecul vremurilor când a fost ridicată.

Ca mai toate locurile care au căpătat reprezentativitate prin apariţia unor clădiri monumentale, şi istoria aceluia pe care s-a construit Palatul CEC se pierde undeva în vremurile de început ale Bucureştilor. Strict cronologic, Gheorghe Crutzescu ne spune că „aci se ridica o biserică cu hramul lui Sf. Ion cel Mare, care dăinuia încă din timpurile lui Mihnea Turcitul şi ale lui Mihai Viteazul”. Judecând după faptul că Mihnea al II-lea, supranumit Turcitul deoarece s-a convertit la Islam, a fost domnitor al Ţării Româneşti în două rânduri, între 1577-1583 şi 1585-1591, ne putem face o imagine asupra vechimii acestui lăcaş de cult. Biserica a fost ctitorită de Andrei Vistierul, socrul lui Preda Buzescu.

Tot Gheorghe Crutzescu ne spune că un act din 1666 (documentul datat 12 decembrie 1666 era „cartea orăşenească dată de judeţul oraşului Bucureşti cu cei 12 pirgari referitor la delimitarea stăpânirii mănăstirii Sf. Ion din Bucureşti) arată cât de mari erau proprietăţile acestui lăcaş de cult, ele întinzându-se de la „podul ce trece Dâmboviţa spre Monastirea lui Mihai Vodă”, până la „gardul Mănăstirii Sărindarului”, adică pe locul unde azi se află Cercul Militar Naţional. Aşa cum se obişnuia în acele vremuri, la început bisericile erau făcute în marea lor majoritate din lemn, nici Sf. Ion cel Mare nefăcând excepţie. La 1703 o găsim ruinată, însă istoria ei merge mai departe datorită lui Radu Golescu (un urmaş al lui Andrei Vistierul) şi îndeosebi domnitorului Constantin Brâncoveanu, care pune temeliile unei biserici noi, de piatră, ridicată în 1712 (cf. Grigore Ionescu).

Biserica era faimoasă în Bucureşti atât datorită frumuseţii ei, cât şi hanului aflat de jur împrejur (ridicat în zona actualei grădini a Palatului CEC), în care locuiau, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, negustori de vază ai vremurilor respective. Totuşi, această biserică (denumită şi „Predetici”, „Înainte mergătorul” sau „Cărstiţel”, adică Botezătorul) era vestită îndeosebi pentru faptul că era „biserică tămăduitoare de boale şi făcătoare de minuni”. Un exemplu edificator despre credinţa oamenilor în puterea binefăcătoare a acestui lăcaş de cult este şi relatarea lui Gheorghe Crutzescu, în care se spune că „pentru cazurile speciale de brâncă, preoţii de la Sf. Ion mai ştiau un leac ce nu da greş, şi anume făceau pe umflătură semnul Crucii cu cerneală”. Este drept că „bolnavul se însănătoşea dacă nu se miluia Dumnezeu să-l cheme la dânsul”.

A doua parte a secolului al XIX-lea găseşte biserica Sf. Ion cel Mare într-o stare de degradare avansată. În 1875 autorităţile au fost de părere că nu mai are rost să o repare, considerând că biserica este „prea stricată”. La puţin timp după aceea s-a hotărât demolarea lăcaşului de cult. Odată decizia luată, biserica a fost efectiv jefuită, un exemplu edificator în acest sens fiind cel al antreprenorului Santalena, care „a luat coloanele cu capitelul înflorit”. În rest, „candelele, icoanele, vestite prin bogăţia lor, s-au risipit Dumnezeu ştie unde”.

Palatul CEC la 1900

Palatul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni a fost făcut după planurile arhitectului Paul Gottereau, lucrările fiind demarate după ceremonia de punere a pietrei de temelie din 8 iulie 1897, la care au participat Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Primul sediu al casei de depuneri fusese în aripa dinspre Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) a vechiului han al bisericii Sf. Ion cel Mare, acest sediu fiind demolat pentru a face loc monumentalei construcţii a Palatului CEC. Potrivit descrierii lui Grigore Ionescu, „fără să fie mare, palatul acesta este impunător prin bunele lui proporţii”. Construcţia palatului a fost finalizată în 1900, actualmente aici găsindu-se sediul CEC Bank.

Surse:
Grigore Ionescu, Bucureştii, ghid istoric şi artistic, Ed. Albatros, 2007
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, Ed. Meridiane, 1986

Foto:
Bogdan Andrei Fezi, Bucureştiul european, Ed. Curtea Veche, 2010
Calea Victoriei, Bucureştiul interbelic, Ed. Noi Media Print, 2006

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *