Biserici

Încercările prin care a trecut Biserica Doamnei de-a lungul timpului

Dacă tot am vorbit în materialele trecute despre Casa Grecianu, aruncându-ne privirea dinspre Grand Hotel du Boulevard în aceeași direcție ar fi nimerit să continuăm cu istoria Bisericii Doamnei, lăcaș de cult rămas în picioare după atâtea încercări care au culminat cu ascunderea sa în spatele blocului construit în perioada imediat următoare cutremurului din 4 martie 1977.

În primul rând trebuie să spunem că este unica moștenire rămasă din tot ce a fost curtea familiei Cantacuzino. Doamna Maria Rustea Văleanu, fiica negustorului bulgar Ghiță Rustea, a fost a doua soție lui Șerban Vodă Cantacuzino și, în această calitate s-a implicat în acțiuni de binefacere și în zidirea ctitoriilor. Potrivit obiceiurilor vremii, înainte de actualul lăcaș a existat o biserică de lemn. În 1683, când s-a zidit biserica nouă, aici era mahalaua lui Popa Istrate. Inițial a fost paraclis al caselor domnești și loc de rugăciune pentru Doamna Maria. După moartea lui Șerban Cantacuzino (8 noiembrie 1688), înainte de plecarea în exil (28 noiembrie 1689), Doamna Maria a închinat lăcașul Mănăstirii Cotroceni.

Realizarea de către domnitorul Constantin Brâncoveanu a ceea ce s-a numit Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de azi) a tăiat în două practic curtea lui Șerban Cantacuzino, Biserica Doamnei rămânând la est, iar restul construcțiilor la vest. Iată ce ne spune Gheorghe Crutzescu: „Lângă biserică, în fund, e căsuța preotului. În fața ei, într-o grădiniță, sub o salcie, crește floarea soarelui și câteva fire de porumb. Lângă ele își doarme somnul de veci, sub o piatră cu stema Șuțeștilor, «Maria Sutzu, muiere stimată, soția cinstită, mumă neprețuită, născută la 1 august 1829, răposată la 21 septemvrie 1844». Împlinise 15 ani! Iarna, lângă piatra de mormânt, copiii vecinilor se dau cu săniuța până în fundul șanțului care înconjoară pridvorul bisericii. Alte pietre de mormânt zac, în desordine, într-o curte mai în fund, plină de bălării și necurățenii.”

Doamna Maria a avut cu Șerban Cantacuzino un băiat, Gheorghe, (acesta n-a putut ajunge pe scaunul domnesc din cauza opoziției marilor boieri care ar fi contribuit, împreună cu Constantin Brâncoveanu, la otrăvirea tatălui său) și patru fete: Casandra, căsătorită cu Dimitrie Cantemir, Smaranda, căsătorită cu Istrate Urdăreanu, Maria, căsătorită cu Constantin Bălăceanu și Bălașa, căsătorită cu Grigore Vlasto. A murit în 1734 la Mănăstirea Dintr-un Lemn (județul Vâlcea) de pe malul Otăsăului, și este înmormântată în incinta de zid a bisericii.

Pictura interioară a Bisericii Doamnei a fost făcută de zugravii Constantinos (care a lucrat și la mănăstirea Cozia, în timpul lui Constantin Brâncoveanu) și Ioan, cei doi fiind amintiți la începtul fiecărei liturghii. Din păcate, lăcașul de cult a fost avariat de cutremurele din 1802, 1827, 1829 și 1838. Site-ul www.crestinortodox.ro ne spune că, pe la jumătatea secolului al XIX-lea „biserica avea numai turnul-clopotniţă, poate acela originar după forma şi tăietura materialului, din turla Pantocrator fiind vizibilă doar baza, învelită în tablă”. Restaurarea a fost realizată în 1868, turnul clopotniţă fiind dărâmat şi înlocuit cu unul din lemn şi tablă. O nouă renovare are loc în 1906, iar în 1915 biserica este declarată monument istoric printr-un decret al regelui Ferdinand. În interior este pictată o icoană care o înfăţişează pe Maica Domnului în vestmânt negru, despre care se spune că este făcătoare de minuni.

Astăzi, Biserica Doamnei este practic sufocată în spatele blocului de locuințe (care are la parter restaurantul Pizza Hut) ridicat după cutremurul din 1977. Pe vremuri aici s-a aflat casa Grecianu, în locul căreia s-a construit ulterior clădirea Compescăriei, care avea un restaurant cu preparate din pește. Aceasta avea să primească numele „Delta Dunării”, blocul construit după demolarea ei având, până după Revoluție, la parter, un local cu același nume.

Surse: www.crestinortodox.ro

Bibliografie selectivă: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *