Biserici

Pe vechiul Pod al Caliței, spre biserica Curtea Veche

Trecând ostrovul cunoscut și după denumirea „Livedea Gospod”, dinspre mahalaua Calicii spre Curtea Domnească, trecere care se făcea pe Podul Caliței (mai târziu Podul Rahova), mulți enoriași s-au închinat probabil la cel mai vechi lăcaș de cult al Bucureștilor, Biserica Curtea Veche. De aceea am considerat nimerit să vă prezentăm aici câteva aspecte din istoria ei, mai ales pentru faptul că și în ziua de azi suntem convinși că numeroși credincioși veniți din sectorul 5 îi trec pragul.

În ziua de azi Biserica Curtea Veche, flancată de Hanul lui Manuc, este mai greu vizibilă dinspre Podul Unirii (care se află aproximativ în zona unde pe vremuri era Podul Rahova. În urmă cu sute de ani aceste „granițe” erau practic contopite de cursul sinuos al Dâmboviței, care practic „spăla”, mai ales când apele erau umflate, zidurile Curții Domnești. Privită din această perspectivă, cu siguranță că biserica Curtea Veche era mult mai aproape (și apropiată) de credincioșii care locuiau la o aruncătură de băț, în mahalaua Calicii, zonă aflată astăzi în administrarea sectorului 5.

În Moldova, domnitori precum Alexandru Lăpuşneanu sau, înaintea lui, Petru Rareş, şi-au pedepsit boierii care-i trădaseră într-un mod bestial. I-au invitat, ca semn de iertăciune, la o mare masă a împăcării, iar când le era lumea mai dragă au pus mercenari străini să-i omoare. Acest procedeu plin de cruzime a existat şi în Ţara Românească, cel care s-a folosit de el fiind voievodul Mircea Ciobanul, ctitorul Bisericii Curtea Veche, aflată lângă fosta Curte Domnească a Bucureştilor.

Istoria întunecată a Bucureştilor de la începuturi a lăsat în urma ei teroare şi mult sânge, vărsat uneori de mai marii vremurilor în împrejurări dramatice. Mai puţin cunoscut este faptul că, înaintea ispravei sângeroase a domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, pe malurile Dâmboviţei a existat un voievod care, după revenirea în scaun, i-a ucis cu sânge rece pe cei care-l trădaseră: Mircea Ciobanul. „Iar când au fost la martie 3 deni, cu meşteşug mare au chemat pre Stănilă vornicul şi pre toţi boiarii şi pe amândoi episcopii şi toţi egumenii cu mulţime de călugări, în cetate în Bucureşti. Şi aşa fără veste au năpustit într-înşii pre beşliii lui şi pre mulţi turci, de i-au tăiat pre toţi, vărsându-se mult sânge nevinovat.” (Letopiseţ, 1559)

Primul domnitor care a folosit un asemenea procedeu a fost fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei, Petru Rareş. La trei ani după ce fusese îndepărtat de pe tronul Moldovei, Petru s-a întors şi i-a prins pe boierii trădători în Cetatea Romanului şi i-a executat pe 11 martie 1541, capetele lor fiind trimise sultanului Soliman Magnificul. Tot în a doua domnie, Alexandru Lăpuşneanu le-a promis iertare tuturor boierilor care-l trădaseră şi i-a invitat la un mare banchet. Boierii au fost măcelăriţi de mercenari în timp ce petreceau. Aidoma lor, Mircea Ciobanul i-a poftit la o masă domnească pe clericii şi boierii care uneltiseră împotriva lui şi i-a ucis până la unul. În acelaşi an, 1559, avea să ctitorească Biserica Curtea Veche.

Cel mai vechi lăcaş de cult din Bucureşti, biserica Curtea Veche, a fost ctitorit de domnitorul Mircea Ciobanul în 1559. De altfel, actuala Curte Domnească nu este, aşa cum în mod eronat se crede, opera lui Vlad Ţepeş, după al cărui document datat 30 septembrie 1459 s-a dat prima atestare a Bucureştilor. Palatul Domnesc a fost ridicat de Mircea Ciobanul din materiale uşoare, dat fiind faptul că valahii aveau interdicţie de la Poarta Otomană de a face construcţii din piatră sau cărămidă, pentru a nu putea fi folosite ca fortificaţii. De asemenea, în mod eronat bisericii Curtea Veche i s-a atribuit hramul Sf. Anton, vechea Biserică Sf. Anton fiinţând între 1735-1847, când a fost distrusă de Focul cel Mare.

Biserica Sf. Anton a fost construită în 1735 pe locul alteia, care fusese ridicată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. A ars la Focul cel Mare din ziua de Paşte a anului 1847, iar icoana făcătoare de minuni a Sf. Anton a fost mutată în 1849 la Biserica Sf. Gheorghe Vechi. Amplasamentul lăcaşului de cult a fost tot în perimetrul Curţii Vechi, iar după dispariţia acestuia, în urma mareului incendiu care a cuprins Bucureştii, pe locul ei a fost ridicată o frumoasă fântână. Aici, în apropiere de intrarea în curtea interioară a Hanului Manuc, au funcţionat o perioadă Târgul Dinlăuntru şi Piaţa de Flori, astăzi rămânând doar o banală parcare. Temeliile fostei biserici Sf. Anton au fost determinate arheologic în 1960.

Sursa: George Potra, Din Bucureştii de altădată, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *