Articole

Parcul Sebastian, istorie şi noutate

Mergând pe firul mărturiilor istorice, care pun în evidenţă surprinzătoare corelaţii, ne oprim azi asupra unui loc care a răsărit, practic, din ruine: Parcul Sebastian, adică o zonă de „verdeaţă crudă”, în care oamenii pot uita, fie şi pentru scurt timp, de betonul blocurilor dimprejur.

Principalele mărturii care ţin de existenţa zonei în care azi se află Parcul Sebastian includ o arie mai largă, acestea consemnând în principal formarea Mahalalei Calicilor, periferie în care locuiau nu numai cei mai săraci oameni ai urbei, ci şi indivizi certaţi cu legea, „pârliţi” sau cetăţeni fără căpătâi. În unele surse este menţionat Podul Calicilor încă din secolul al XVIII-lea, însă „călători străini prin Bucureşti îl menţionează deja în secolul al XVI-lea ca pe unul din cele cinci drumuri pavate cu trunchiuri de stejar ale Capitalei” (cf. Bucureşti-Arhipelag, Cristian Popescu). Denumit ulterior Drumul Craiovii, acest drum devine Calea Rahovei după Războiul de Independenţă din 1877-1878.

O caracterizare foarte plastică a mahalalei este făcută de Henri Stahl în „Bucureştii ce se duc”: „Calea Rahovei este mai lungă decât căscatul unui vardist de noapte, aşa de lungă încât, după ce ai urcat dealul spre Bragadiru, după ce ai lăsat în urmă fabrica lui de bere, trebuie să treci de Antrepozite, să laşi pe stânga Seminarul Central, să treci – ducând maşinal batista la nas – de strada Odoarei şi de strada Măgurele”. Aceste locuri au făcut parte din două moşii, Moşia Lupeştilor şi Moşia Vatra Mănăstirii Cotroceni, care „mergeau paralel, trecând peste Podul Caliţei (Craiovei, Rahovei) şi se isprăveau în Valea Dobrilor (Odăii) dincoace de Măgurele” (cf. Colonel Popescu-Lumină, Bucureştii din trecut şi de azi).

La începutul secolului XX acestă zonă devine una a pionieratului industriei metalurgice din Bucureşti prin înfiinţarea, în 1904, a uzinei „Vulcan”, care, la acea vreme, era o sucursală a companiei austriece „Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft in Simmering”, proprietate a uzinelor „Bruenn – Koenigsfelder Maschinenfabrik” din Brno. Patru ani mai târziu uzina a devenit societate anonimă pe acţiuni cu capital românesc şi străin, primind numele de „Vulcan – Fabrica de maşini”. Aşa cum s-a întâmplat şi cu spaţiul unde Dumitru Bragadiru şi-a construit fabrica de bere, şi această zonă a fost cumva pusă pe hartă, timp de mai bine de un secol, de existenţa uzinei „Vulcan”.

Revenind la istoria Mahalalei Calicilor, există mai multe mărturii despre existenţa ei: în 1639 este „localizată lângă dealul viitoarei Mitropolii”; în 1668 este „menţionat un Puţ al Calicilor aflat în mahalaua lor” unde erau obligaţi să trăiască „cei mai săraci dintre locuitorii oraşului, infirmii, leproşii, toţi cei care îşi agoniseau traiul din cerşitul la întretăierea drumurilor foarte circulate care duceau spre Târgovişte şi Giurgiu” (cf. Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureştiul de azi). Cu toată această atmosferă sumbră, marginală, imundă, au existat resurse pentru renaşterea acestei zone. Începând de pe la Biserica Domniţa Bălaşa şi până pe la actuala stradă Sebastian, pe Calea Rahovei au fost ridicate, rând pe rând, frumoase case negustoreşti, cu grădini şi curţi generoase, pline de verdeaţă. Din nefericire, multe dintre acestea au dispărut odată cu sistematizarea demarată în anii ’80 de regimul comunist.

Parcul Sebastian vara

Parcul Sebastian a „răsărit” ca urmare a acestei sistematizări. Pe toată partea stângă a străzii Sebastian, începând de la Calea Rahovei până la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, frumoasele gospodării au fost rase de pe suprafaţa pământului în anii ’80, pentru a face loc blocurilor. Strada Sebastian a fost lărgită (practic şi-a dublat lăţimea), iar pe terenul „enclavă” rămas vizavi de fosta uzină „Vulcan” a fost amenajat un parc. Nu puţini sunt cei care se bucură de existenţa lui, având în vedere că, pe lângă cele două locuri de joacă pentru copii, există şi două terenuri, unul de fotbal şi unul de tenis, de care amatorii de mişcare în aer liber pot beneficia oricând doresc.

Surse:
Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor, Ed. Compania, 2003
Colonel Popescu-Lumină, Bucureştii din trecut şi de astăzi, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2007
Henri Stahl, Bucureştii ce se duc, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2006
Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Ed. Humanitas, 2011
Cristian Popescu, Bucureşti-Arhipelag, Ed. Compania, 2009

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *