Odinioară în București

Casele boierilor de pe Podul Mogoșoaiei

De-a lungul noii „uliţe” trasate de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi denumită Podul Mogoşoaiei (azi, Calea Victoriei), boierii din acea vreme au început să-şi ridice case, profitând de terenurile care se deschideau cu generozitate. Acele construcţii, multe dintre ale aflate pe actuala zonă administrativă a sectorului 5, nu mai există azi, însă unii dintre străinii care au vizitat Bucureştii acelor vremuri au lăsat mărturii despre ele şi despre cum arăta oraşul atunci.

Mărturiile rămase de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începuturile secolului al XIX-lea despre cum arătau Bucureştii în acea perioadă descriu oraşul ca având locuinţe simple, construite după necesităţi şi fără un plan arhitectonic adecvat. Casele boiereşti erau „încăpătoare, întru nimic deosebite de conacele lor de la ţară”, fiind ridicate după „obiceiul ţării şi cum apucaseră de la părinţi”. Era o viaţă patriarhală, tihnită şi autosuficientă, influenţele occidentului fiind încă departe de nişte meleaguri cu oameni care aveau obiceiuri şi apucături mai degrabă asemănătoare cu acelea din orient, de unde veneau, de altfel, şi domnitorii fanarioţi, aşa cum fusese, spre exemplu, Constantin Brâncoveanu.

În ciuda acestor realităţi, au fost şi „emisari ai occidentului” care au venit pe aici, unii dintre ei ajungând chiar în funcţii importante la curţile domnitorilor autohtoni. Printre ei s-a aflat şi Frantz Josef Sulzer, militar în armata austriacă stabilit în ţările române şi ajuns profesor la curtea lui Alexandru Ipsilanti. Acesta descrie într-un mod foarte plastic Bucureştiul anului 1780. „(…) casele valahilor de rând sunt sărmane colibe făcute din trestie împletită şi lipită cu pământ, dar şi mai des bordeie unde nu găseşti altceva decât un cuptor pentru încălzit şi o laviţă strâmtă pe care doarme întreaga familie (…) în casele boierilor cei mai bogaţi întreg mobilierul se compune din sofa sau patul de odihnă (…) dintr-o masă proastă acoperită cu o pânză ordinară (…) Ferestrele , în afară de casele boierilor cei mai bogaţi, sunt făcute, în loc de geamuri, din hârtie sau băşică de porc” istoriseşte cel care a întocmit proiectul pentru palatul domnesc de la Curtea Nouă.

Un alt oaspete de seamă a fost Francois Recordon, venit în Ţara Românească şi ajuns, între anii 1815-1818, secretarul lui Vodă Caragea. „(…) boierii sunt la dânşii acasă stăpâni absoluţi (…) chiar şi locuinţele lor arată semne după care se poate recunoaşte felul stăpânilor. Casa unui asemenea boier este deci mai întotdeauna izolată şi închisă într-o curte spaţioasă şi bine îngrădită, în care nu se poate intra decât printr-o poartă mare. Fundul acestei curţi este de obicei garnisit cu căsuţe sau numai cu cocioabe, unde sunt bucătăriile, grajdurile, şoproanele şi locuinţele robilor întrebuinţaţi la muncile cele mai grele” relatează Francois Recordon în „Lettres sur la Valachie”.

Un alt oaspete al Bucureştilor a fost şi Alphonse Royer, care şi-a scris impresiile, diferite de cele ale predecesorilor săi, în „Aventures de voyage”, publicate în 1837. „Recunosc că n-am fost puţin mirat intrând pentru prima oară în salonul unuia dintre cei mai însemnaţi boieri din Bucureşti. Acest salon era mobilat franţuzeşte şi după cel mai bun gust. Fotolii din lemn de paltin încrustat, perdele din mătase de Lyon, frumoase bronzuri aurite pe un cămin de marmură (…) Împrejurul mesei stau cinci-şase doamne brodând şi conversând, îmbrăcate cu rochii încântătoare, ieşite de la cele mai bune case din Paris”, descrie Alphonse Royer ceea ce se poate numi emanciparea din acea vreme a boierilor bucureşteni.

Sursa: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, Ed. Meridiane, 1986

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *