Biserici

Istoria bisericii Sfântul Elefterie Nou

Biserica aşezată la capătul dinspre Piaţa Operei al străzilor Sf. Elefterie şi Dr. Lister, în apropiere de monumentul Eroilor Sanitari, are o istorie de dată relativ recentă. Povestea ei începe însă aproape de jumătatea secolului al XVIII-lea, când vechea biserică Sf. Elefterie a fost ridicată pentru a servi enoriaşilor din aşezarea sătească de pe lângă Podul Eroilor.

Puţini dintre locuitorii capitalei din ziua de azi îşi pot imagina că porţiunea din apropierea Podului Eroilor Sanitari era un loc împădurit, care avea în plus parcele cu livezi şi viţă de vie. În acest perimetru a luat fiinţă o aşezare, care era contemporană cu cea de pe dealul Cotrocenilor, un sat aşezat pe un ostrov al Dâmboviţei. Mica localitate, care nu era încă absorbită de târgul Bucureştilor, se afla pe traseul unui drum comercial care lega capitala de Târgovişte, astfel încât semnele unei anume prosperităţi nu au întârziat să apară. Şi, cum unde există o comunitate trebuie să fie şi o biserică, între 1741 şi 1744 s-a construit lăcaşul care avea să primească hramul sfântului Elefterie, cunoscută azi ca biserica Sf. Elefterie Vechi.

Construită pe vremea domnitorului Mihai Racoviţă Voievod, din banii lui Maxim Cupetul, care era neguţător şi locuia în Mahalaua Colţei, biserica Sf. Elefterie Vechi a beneficiat de supravegherea şi ajutorul mitropolitului Neofit. Locul pe care a fost ridicată era o moşie a Mitropoliei, întreaga zonă fiind foarte iubită şi vizitată de bucureşteni datorită pitorescului şi a liniştii pe care o găseau aici. Cu timpul zona a fost modernizată, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea având loc lucrările de regularizare a Dâmboviţei şi construirea Podului Elefterie. Prin dezvoltarea comunităţii, îndeosebi după primul război mondial, s-a pus problema ridicării în apropiere a unei noi biserici.

Lucrările la noua biserică au început pe 29 iunie 1935, banii necesari fiind obţinuţi în majoritate din donaţiile enoriaşilor, dar şi din generozitatea oamenilor cu stare. Una dintre cele mai importante constribuţii a fost cea a generalului Ion Georgescu, împreună cu soţia sa Smaranda, aceştia donând 100.000 de lei, o sumă importantă pentru acea vreme. S-au organizat concerte religioase pentru strângerea de fonduri şi s-a apelat chiar şi la presa centrală a vremii, prin anunţuri care îi îndemnau pe cetăţeni să doneze bani. Cu toate acestea lucrările au fost întrerupte în 1940 din cauza celui de-al doilea război mondial.

În cartea sa, „Bucureşti, ghid istoric şi artistic, apărută în 1938, jurnalistul Grigore Ionescu pomeneşte într-o notă despre ridicarea noului lăcaş de cult. „O nouă biserică închinată Sf. Elefterie, aşezată în faţa podului de peste Dâmboviţa cu acelaşi nume, este în construcţie. Conceput în stil neoromânesc, acest nou edificiu religios este opera arhitectului Constantin Iotzu.” (Capitală pentru România, Ed. Albatros, pag. 295). Planurile de structură au fost realizate de inginerul Dumitru Marcu, biserica fiind ridicată de Societatea Naţională de Construcţii „Sonaco”. În 1940, când construcţia a fost sistată din cauza conflagraţiei mondiale, zidurile, turlele şi acoperişul erau gata. Lucrările au fost reluate după război şi au fost încheiate pe 29 iunie 1971, după 36 de ani de la începerea lor.

Surse: Grigore Ionescu, „Bucureşti, ghid istoric şi artistic”, Capitală pentru România, Ed. Albatros, 2001

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *