Oameni și povești

Vechii negustori veniți pe Calea Rahovei

Calea Craiovii, redenumită după Războiul de Independență de la 1877 Calea Rahovei, a fost una dintre cele mai importante artere comerciale ale Bucureștilor de odinioară. Carele cu marfă mergeau de-a lungul acestui drum din vremuri imemoriale. În drumul lor către piețele din Capitală, pe aici treceau inclusiv oltenii cu cobilițe sau negustorii străini.

Secole de-a rândul ţările româneşti au fost nevoite să se adapteze şi să accepte influenţele venite dinspre răsărit, multe dintre îndeletnicirile oamenilor având un puternic accent oriental. Bucureştii au fost încă de la începutul fiinţării sale ca urbe un oraş cosmopolit, astfel că aglomerarea de culturi s-a reflectat şi într-una dintre cele mai vechi meserii ale oamenilor: comerţul. Dintre cei care îl practicau, negustorii ambulanţi au avut dintotdeauna un farmec aparte.

Unul dintre cei mai cunoscuţi negustori ambulanţi care şi-au făcut veacul pe străzile Bucureştilor a fost Cilibi Moise, cel care şi-a câştigat popularitatea prin firea lui veselă şi prin vorbele de duh prin care îşi atrăgea clientela. Pe numele lui adevărat Froim Moise Schwartz, Cilibi a moştenit de la tatăl său tainele meseriei. Adolescent fiind, şi-a început comerţul cu mărunţişuri prin bâlciuri şi iarmaroace în vechiul târg al Focşanilor, unde se născuse. A plecat la un moment dat din micul orăşel şi a venit la Bucureşti, unde şi-a continuat îndeletnicirea prin Târgul Cucului, care se afla în centrul oraşului, la Sf. Gheorghe, sau în Târgul de Afară. Spre sfârşitul vieţii îşi stabilise „cartierul general” în capătul fostului Pod Rahova, în apropiere de locul unde avea să se construiască Palatul de Justiţie.

Cilibi Moise, comerciant ambulant şi autor de vorbe de duh, nu era însă singurul practicant al acestei meserii. Bucureştii, începând cu străzile şi uliţele pierdute prin mahalale şi terminând cu centrul, erau invadaţi zilnic de negustorii care îşi strigau marfa – făcându-şi reclamă aşa cum se pricepeau mai bine. Dintre ei, cei mai cunoscuţi şi mai numeroşi erau, de departe, oltenii. „O notă caracteristică a comerţului bucureştean îl constituie comerţul ambulant, reprezentat în special de «olteni», care duc în coşurile sau vasele lor, ce atârnă la capetele «cobiliţei» purtate pe umeri, tot soiul de produse – de la zarzavaturi, fructe, peşte, iaurt şi găini, la gaz, oţet, cărbuni şi flori – până în cele mai îndepărtate colţuri ale oraşului.”, spune istoricul Constantin C. Giurăscu în „Istoria Bucureştilor” (Ed. Sport-Turism, 1979)

Negustori în Piața Bibescu Vodă

Diversitatea mărfurilor şi a negustorilor care se ocupau cu vânzarea lor era însă mult mai mare. „Magazinele şi pieţele erau mult mai puţine decât astăzi, oraşul mult mai mic ca întindere, cât şi ca număr de locuitori, iar toţi aceştia (negustorii ambulanţi – n.r.) aduceau până la poartă sau chiar în curtea consumatorului cele mai variate mărfuri. În categoria ambulanţilor erau şi aceia care vindeau mărunţişuri de tot felul (mercerie), pe tarabe oarecum fixe, – găzarii (petrol), sacagiii (apă), lustragiii, vânzătorii de ziare; ţigăncuşele care vindeau flori, porumb fiert sau copt la grătar şi «floricele» din porumb special”, povesteşte George Potra în cartea sa „În Bucureştii de altădată” (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981)

Una dintre cele mai pitoreşti categorii de vânzători ambulanţi era constituită din comercianţii „străini”, „balcanicii”, îndeosebi bulgarii, turcii şi albanezii, care îşi vindeau marfa cu parfum de orient: braga, pistilul, salepul (un fel de bragă fierbinte, dulceagă, în care se punea şi un pic de piper), limonada, îngheţata, alviţa, „bigi-bigi” (un fel de lumânări groase din cocă de rahat, închegată cu zahăr legat şi prinsă pe sferturi de nuci înşirate pe sfoară), nuga cu năut, cu susan sau cu alune. Acestora li se adăugau grecii şi macedonenii, care vindeau covrigi, plăcinte cu brânză, cu carne sau simple, numite „bogacii”.

Surse: Constantin C. Giurăscu, „Istoria Bucureştilor”, Editura Sport-Turism, 1979
George Potra, „În Bucureştii de altădată”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *