Odinioară în București

O privire către așezământul școlar de la Sf. Sava

Încă nu părăsim zona intersecției dintre Calea Victoriei și bulevardul Regina Elisabeta fără să facem o referire și la așezământul școlar de la Sf. Sava. În acest sens, vom reproduce în primul rând o mărturie lăsată nouă de jurnalistul și istoricul Gheorghe Crutzescu despre elevii de la Sf. Sava și despre escapadele la „prăvălioara halvițarului” din Hotel de France, foarte frecventată de aceștia.

Fotografia realizată de Carol Popp de Szathmari ne înfăţişează o parte din actualul bulevard Regina Elisabeta, ceea ce era de fapt, la vremea respectivă, bulevardul Academiei, adică porţiunea dintre actualul bulevard Brătianu şi Calea Victoriei. În ea apare Palatul Academiei (Palatul Universităţii), construcţie monumentală a cărei ridicare a început în 1857 şi a fost încheiată, în forma în care apare în această poză, în 1869. Nicolae Vătămanu apreciază că fotografia este realizată în 1870, deoarece în ea apare biserica Sf. Sava, care urma să fie demolată în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Istoria bisericii Sf. Sava începe cândva înainte de anul 1600, atunci când Andronache pârcălabul a ridicat pe acest loc un lăcaş de cult căruia i-a dat hramul Buna Vestire şi pe care l-a închinat Lavrei Sf. Sava de la Ierusalim. De altfel de aici i-a şi rămas numele de Sf. Sava, chiar dacă avea alt hram şi în ciuda faptului că acea construcţie nu a supravieţuit prea multă vreme. Tot Nicolae Vătămanu ne spune că biserica „învechindu-se şi stricându-se, a pus Constantin Brâncoveanu să o întărească, însă, fiind şubredă din temelii, mai rău se surpa”. Domnitorul a dispus dărâmarea ei şi ridicarea din temelie a altei biserici „iscusită şi frumoasă”.

Încă de pe vremea lui Şerban Cantacuzino în jurul bisericii au fost construite unele anexe în care a fost organizată „o şcoală de slavonie şi greacă”. După ridicarea noului lăcaş de cult domnitorul Constantin Brâncoveanu a completat aceste anexe şi „a investit propriile venituri la care a adăugat pilduitor cele rezultate din moştenirea lui Sterie Lumânărarul decedat la 1693”. Şcoala de la Sf. Sava, astfel dezvoltată, a devenit până la 1707 un loc unde se învăţa „carte adâncă”. Mai târziu, pe la 1761, domnitorul Constantin Mavrocordat i-a mutat pe monahii din aşezămintele mănăstirii la Văcăreşti, pentru ca la Sf. Sava să rămână numai şcoala.

Istoria aşezământului şcolar de la Sf. Sava nu a avut numai momente fericite, dovadă fiind faptul că, de-a lungul timpului, în timpul diverselor ocupaţii la care a fost supus Bucureştiul, acesta a fost transformat în spital. Lipsa de îngrijire şi stricăciunile apărute în urma deselor cutremure au ruinat „vechile zidiri”, ceea ce a dus, inevitabil, la demolare. Revenind la fotografia lui Carol Popp de Szathmari, tot Nicolae Vătămanu ne spune că, potrivit descrieii unui fost elev de la Sf. Sava, „poarta şcolii era aproape de uşa bisericii, cam pe locul unde acum este statuia lui Gheorghe Lazăr; cine priveşte fotografia trebuie să-şi închipuie curtea şcolii ocupând tot lucul liber ce se vede în jurul bisericii şi, în plus, locul ocupat ulterior de noua clădire a Academiei, adică a Universităţii de azi”.

Surse:
N. Vătămanu, Istorie bucureşteană, Editura Enciclopedică Română, 1973
Emanuel Bădescu – Radu Oltean, Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureştilor, 2012
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, Editura Biblioteca Bucureştilor, 2011

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *