Odinioară în București

Vechi poduri de pe râul Dâmbovița

Nimeni nu-şi mai poate imagina în ziua de azi că râul care străbate Bucureştiul pe o distanţă de aproximativ 22 de kilometri avea în trecut o apă limpede şi sănătoasă, aceasta fiind folosită chiar şi la consumul curent. La începutul secolului XIX s-a schimbat însă imaginea idilică a Dâmboviţei, deversările necontrolate ale mizeriilor transformând-o într-un râu infect. Lucrările de regularizare din anii ’80 i-au transformat definitiv atât estetica şi taluzurile, cât şi podurile care o traversează.

Podul Izvor

Podul Izvor

Numit iniţial Podul Isvor, a fost rebotezat în 1898 Podul Mihail Kogălniceanu, dar a devenit prin anii ’20 Podul Uranus. În apropierea lui aveau să fie construite clădirile Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Românilor, actualul Teatru Lucia Sturdza Bulandra, iar vizavi căminul Facultăţii de Medicină. Pe partea cealaltă a podului, în locul cartierului Uranus-Izvor, demolat în anii ’80, se află Parcul Izvor şi impunătoarea clădire a Casei Poporului.

Podul MIhai Vodă

Podul Mihai Vodă

Podul Mihai Vodă a fost unul dintre cele mai cochete din Bucureşti. În urma lucrărilor de la metrou din anii ’70 a fost transformat într-o pasarelă pe care treceau atât tramvaiele, cât şi pietonii. După sistematizarea Dâmboviţei nu a mai fost reconstruit. Făcea legătura între cartierele Uranus-Izvor şi Splaiul Independenţei. În apropiere se afla complexul Mănăstirii Mihai Vodă, unde se stabilise sediul Arhivelor Statului. În urma demolărilor nu a mai rămas decât mănăstirea Mihai Vodă, care a fost translată şi este în prezent ascunsă după blocurile de la faţadă.

Podul Rahova

Podul Rahova

Podul Rahova este şi el dispărut de pe harta capitalei. A fost cunoscut iniţial ca Podul Calicilor sau Caliţei, pentru că făcea legătura între Piaţa Mare din centrul Bucureştilor şi Mahalaua Calicilor. După Războiul de Independenţă din 1877-1878 i-a fost schimbată denumirea în Podul Rahova, în amintirea celebrei bătălii. A dispărut în anii ’30, când Dâmboviţa a fost acoperită cu un planşeu de beton de la Piaţa Senatului (Naţiunile Unite), până la Piaţa 8 iunie, în cadrul acţiunii de sistematizare iniţiate de Regele Carol al II-lea.

Podul Ferdinand (Eroilor)

Podul Eroilor

Cu ocazia încoronării la Alba Iulia, în 1922, a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, unul dintre podurile de peste Dâmboviţa a primit numele suveranului. Ulterior, după venirea comuniştilor la putere, Podul Regele Ferdinand a fost numit după strada Ştirbei-Vodă, care îşi avea unul din capete la acest pod. Demolat şi reconstruit în anii ’80, a fost botezat Podul Eroilor, după grupul statuar „Eroilor Sanitari” aflat în apropiere.

Podul regele Ferdinand (Eroilor): http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Atunci-si-acum-Podul-Eroilor-art8561688871/
Podul Izvor: https://ro.pinterest.com/pin/321585229635727520/?lp=true
Podul Mihai Vodă: http://www.syaa.ro/portfolio/pod-mihai-voda/
Podul Rahova: https://ro.pinterest.com/pin/42643527706895953/?lp=true

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti
.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *