Odinioară în București

Istoria Hanului Golescu de pe Podul Caliței

Cândva, aproximativ în zona din proximitatea Palatului de Justiție, pe fostul Pod al Caliței (sau Calea Rahovei, așa cum a fost denumită mai tîrziu artera care ducea în acest punct al orașului) s-a aflat un han foarte frecventat la acea vreme: Hanul Golescu.

Apelăm tot la memoria lăsată nouă de gazetarul și istoricul George Potra, care ne precizează că Hanul Golescu  se afla, mai exact, pe lângă biserica Sf. Nicolae din Prund. „Se numea așa după numele marelui ban Radu Golescu (1746-1818) care l-a construit pe la începutul secolului al XIX-lea și se afla în vecinătatea vechii case a boierului Golescu, în mahalaua numită și a Golescului, unde erau case arătoase și gospodării întinse ale boierilor Știrbei, Crețulescu, Manu, Fălcoianu, Bobescu și alții, iar pe la 1850, alături de han se aflau casele Cernovodeanului și peste drum ale lui Mihalache Kefalov.”

Iată cum a rămas Hanul Golescu în memoria documentelor: „Marele ban Radu Golescu a avut trei fii: Nicolae, zis Nae, Gheorghe, cunoscut mai mult sub numele de Iordache, și Constantin, rămas în istoria literaturii sub numele de Dinicu. Lui Iordache i-a lăsat moștenire hanul de pe Podul Caliței, iar lui Dinicu Hanul Roșu, construit pe locurile ce se vânduseră la licitație din fostul teren al Curții Vechi. Hanul lui Iordache Golescu, intrat în stăpânirea sa prin diata tatălui său din 2 februarie 1815 – semnată ca martori de Iosif episcopul Argeșului și Costandie episcopul Buzăului și întărită apoi de mitropolit – era o clădire mare, cu etaj, având numeroase prăvălii și camere de locuit pe care Dionisie Fotino, la 19 mai 1814, îl consideră între cele șapte hanuri mari fără biserici. Era ocolit cu zid de jur împrejur și ocupa întreg terenul ce se întindea în spatele spitalului Brâncovenesc, de la vechea biserică Domnița Bălașa până în strada Bibescu Vodă, numită în acea vreme Ulița bisericii Sf. Nicolae.”

Cincisprezece ani mai târziu, Iordache Golescu scoate la mezat hanul „probabil pentru nevoile gospodăriei și a numeroasei sale familii (două fete, Elena și Ecaterina, și patru băieți: Dimitrie, Radu, Gheorghe și Alexandru) și mai ales cu cheltuiala băieților, care erau la învățătură în străinătate, precum și cu construirea casei de pe Podul Mogoșoaiei (în stânga bisericii Sf. Nicolae Tabacu). Având nevoie de mulți bani, se împrumuta adeseori, cu sume destul de mari, de la serdarul Nicolae Nica. Dar neputând plăti la timp dobânda mare și capitalul, a fost nevoit să vândă hanul. De aceea, în februarie 1833, Iordache Golescu ceru marii Logofeții a Dreptății să aprobe scoaterea la mezat a hanului, parter și etaj, care se compunea din două părți de sine stătătoare” ne spune în continuare George Potra.

Astfel, Hanul Golescu și-a găsit un nou proprietar: „În ianuarie 1834, o parte a hanului a fost adjudecat asupra serdarului Nicolae Nica, care a oferit cel mai mare preț, 4720 de galbeni împărătești. (…) În ianuarie 1835, tot prin mezat, cumpără și cealaltă parte a hanului cu 150000 lei. (…) Din timpul stăpânirii lui Nicolae Nica aflăm că în 1840 primăria orașului orânduiește pază de noapte în fața hanului, iar în 1843 se anunță că de la Sf. Gheorghe este de închiriat; camerele și salonul de la etaj  sunt zugrăvite, iar curtea este de caldarâm, adică pavată cu piatră. (…) Între 1870 și 1880, în Hanul Golescu era instalată prăvălia de anticariat a lui H. Steinberg, care mai târziu își adaugă o tipografie, unde fiul său, ajuns mare librar și editor, va tipări multe cărți și în special manuale școlare.”

Finalul Hanului Golescu pare că seamănă cu cele ale altor clădiri de acest fel din perioada respectivă: „În 1882, hanul fiind șubrezit de vreme și de reaua păstrare a locatarilor, a fost demolat de noul proprietar Nierescher, care a construit în locul lui o clădire modernă, frumoasă, solidă, ornamentată cu stucaturi exterioare, adică o casă de locuit și raport, cu nenumărate prăvălii de jur împrejur, sub numele de Palatul Nierescher, care a dăinuit până în zilele când a trebuit să facă loc noii sistematizări atât de imperioase pentru schimbarea vechii înfățișări a orașului” și-a încheiat George Potra istorisirea despre Hanul Golescu.

Sursa: George Potra, Istoricul hanurilor bucureștene, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *