Locuri și întâmplări

Povestea Hanului Damaris de pe Podul Mogoșoaiei

Într-un material anterior v-am povestit despre Hanul Sf. Ioan cel Mare, care se afla pe locul unde astăzi este Palatul CEC. Mergând un pic mai departe, între acest han și casele baronului Meitani, aproximativ vizavi de biserica Zlătari, s-a aflat un alt han care i-a purtat numele lui Ion Damaris, un boier grec ajuns „vel vornic de Țara de Sus” în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.

Istoria acestui teren de pe Podul Mogoșoaiei ne este arătată pas cu pas de istoricul George Potra: „Într-un hrisov din 5 septembrie 1793 al lui Alexandru Moruzi se arată cum a intrat acest teren în stăpânirea lui Ion Damaris, pe atunci biv vel vistier. Aparținuse Mariei Cantacuzino, fiica lui Matei, descendent din Șerban Vodă și a Zoiței Dudescu, fiica marelui ban Constantin, căsătorită mai întâi cu clucerul Iordache Kretzulescu și apoi cu paharnicul Zamfir Damaris, fratele marelui vistier, cu care avea o copilă numită Safta. În «trecuta vreme a răzmeriței» (este vorba de ocuparea Bucureștilor din 1789 de către «nemții cu coadă»), Maria și fiica sa Safta se refugiază în Rusia, unde rămân definitiv. În 1791 cere să i se vândă la mezat averea rămasă în Țara Românească și prin intervenția Rusiei obține vânzarea care (…) s-a făcut în mâinile vistierului Ion Damaris pentru 49768 taleri”.

Iată și descrierea exactă a locului, necesară pentru a delimita acest mic teritoriu aflat astăzi în administrarea sectorului 5: „Casele și locul cumpărat făceau parte din proprietatea postelnicesei Elena Cantacuzino și se afla pe Podul Mogoșoaiei, în fața Hanului Zlătari și între Hanul Sf. Ioan cel Mare și casele baronului bancher Meitani”, ne arată George Potra. După moartea lui Ion Damaris, survenită în 1798, „casele cumpărate la mezat în 1793 se constată documentar la 6 septembrie 1855 în stăpânirea lui Ion Petru Manof, căsătorit cu Smaranda Stamatescu. În cele din urmă acest teren ajunge în proprietatea lui Tănăsache Eliad, ginerele lui Manof, care construiește pe el, în 1881, Hotel de France”.

Hanul Damaris se presupune că ar fi funcționat pe acest loc între 1820-1830. „Casele Mariei Cantacuzino, trecând din mână în mână după moartea lui Ion Damaris, au putut fi întrebuințate ca han, într-o vreme când negoțul hanurilor era în mare înflorire și când hanurile cele vechi începuseră să se dărăpăneze. Această transformare în han a putut să se petreacă între 1820 și 1830. (…) Se pare că în jurul anului 1850 Hanul Damaris a început să se numească «Otel de Franța”,după pilda altor hoteluri existente în București la această dată. «Otelul de Franța», devenit după 1881 «Hotel de France», avea să dureze până în 1977, când a fost foarte grav afectat de cutremur, pentru care motiv a fost demolat în întregime” și-a încheiat relatarea istorică George Potra.

Sursa: George Potra, Istoricul hanurilor bucureștene, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985.

Foto: Calea Victoriei, Bucureștiul Interbelic, Editura Noi Media Print, 2006

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *