Locuri și întâmplări Oameni și povești

Ce a fost și ce n-a fost la 24 februarie 1945?

În București s-au desfășurat o multitudine de evenimente care au avut impact semnificativ pentru locuitorii din toate zonele Capitalei.

La începutul lui 1945, bolșevicii pregăteau instaurarea comunismului în România, ca peste tot în blocul sovietic. Dar, deși comuniștii români aveau Armata Roșie în spate (la figurat) și pe străzile Bucureștiului (la propriu), viitorul lor guvern avea nevoie de o oarecare legitimitate, chiar și de fațadă, pentru ca URSS să dea bine în fața aliaților. Cum această legitimitate n-ar fi picat nicicum din cer, a fost nevoie să fie creată, prin discreditarea gravă a ultimului guvern liber, condus de gen. Rădescu. Și cum să facă bolșevicii asta, decât cum știau ei mai bine, prin crimă și diversiune, în cel mai pur stil NKVD-ist?

Planul sovieticilor a fost foarte bine pus la punct – și le-a ieșit, chiar dacă pe ici-pe colo, prin punctele esențiale, a fost cusut cu ață albă, chiar dacă adevărul (diversiunea bolșevică) a început să iasă la suprafață chiar din timpul evenimentelor: 80 de teroriști ruși intraseră în țară pe 23 februarie, se împărțiseră arme muncitorilor din București etc. [1]. Dar zarurile fuseseră aruncate, România trebuia să treacă sub talpa ”mamei Rusia” și a ”tătucului Stalin”.

Pe scurt: la 24 februarie 1945 comuniștii (cu substanțialul sprijin al NKVD) au pus la cale un mare miting organizat în București de Frontul Național Democrat (FND, format din PCR, PSDR, trădători din PNȚ și PNL și câteva formațiuni-satelit ale PCR), care avea să fie întrerupt violent: s-au tras focuri de armă, au murit 8 oameni, alții (câteva zeci, poate?) au fost răniți. ”Armata a ucis oameni, la ordinul lui Rădescu” – clamează comuniștii; ”Armata a tras în sus, diversioniștii bolșevici au ucis oameni” – s-a apărat guvernul:

Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mână de inşi, conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul” – a afirmat răspicat gen. Rădescu în discursul său de la radio, din seara de 24 februarie [1]. Rezultatele autopsiilor aveau să-i dea dreptate: gloanțele cu care au fost uciși manifestanții erau de fabricație sovietică și de calibru sovietic (nici poliția, nici armata română nu dispuneau de astfel de muniție; în schimb, ea se afla în dotarea miliției comuniste – Apărarea Patriotică) [1].

Peste ani, Cicerone Ionițoiu, scriitor, fost deținut politic, avea să relateze evenimentul din fatidica zi de 24 februarie 1945, ce avea să ducă la căderea guvernului Rădescu și instaurarea guvernului Petru Groza [1]:

Acţiunea a început înainte de prânz prin grupe de muncitori încadraţi în F.N.D., care se îndreptau, din diferite colţuri ale Capitalei, spre Piaţa Unirii, strigând: „Jos Rădescu!”, „Jos fasciştii!”, „Jos cârdăşia ţărănisto-legionară!”, „Vrem guvern F.N.D.!”, „Vrem să ne conducă muncitorii!”, „Vrem pământ pentru ţărani!”. Purtau sute de pancarte cu fel de fel de lozinci, care mai de care mai incitatoare la violenţă.

În Piaţa Unirii, muncitorii şi funcţionarii aduşi cu forţa de agitatorii comunişti din sindicate, care nu le dădeau alimentele venite prin întreprinderi dacă nu se înscriau în formaţiile de stânga, au ascultat apelurile pline de ură contra guvernului Rădescu şi „reacţiunii”. Atunci, se pare că s-a lansat lozinca „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!”.

Gheorghiu-Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Vasile Luca şi alţii au fost printre agitatorii la dezordine, la cererea demisiei guvernului, la alungarea fascisto-ţărăniştilor în frunte cu „hitleristul” Rădescu din guvern şi, după două ore de strigăte, au plecat spre Palat să-i ceară Regelui alungarea guvernului.

Coloana s-a îndreptat spre Universitate şi a pătruns în Piaţa Palatului pe vreo trei căi: pe la Cercul Militar, pe la Confederaţia Generală a Muncii, prin Wilson [azi Dem. I. Dobrescu] şi pe la Ambasador, spre Ateneul Român. Puţini se agitau strigând şi urlând iar marea majoritate mergea „în cârd”, râzând.

Cei mai preocupaţi erau cei din forţele patriotice organizate de Emil Bodnăraş, care aveau ca obiectiv ocuparea prin forţă a Ministerului de Interne, a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, a Comandamentului Militar al Capitalei, a Poliţiei Capitalei, a Palatului Telefoanelor, a Statului Major, a Radioului.

Mulţimea nu mai era atâta câtă plecase din Piaţa Naţiunii [azi Piața Unirii]. Pe drum se mai pierduse.

Ajunşi în Piaţa Palatului, unii agitatori au încercat să-i încălzească pe manifestanţii din jurul Statuii Regelui Carol I şi de la Athenée Palace. S-a încercat să se intre în curtea Palatului Regal şi să se forţeze gardul Ministerului de Interne dinspre Piaţa Palatului. Atunci s-a răspuns cu focuri de avertisment, în sus. Nici un soldat n-a tras în mulţime. Imediat s-a ripostat de indivizi postaţi în imobilele din jurul Pieţii. S-a tras chiar în cabinetul de lucru al Generalului Nicolae Rădescu. În cabinet se găsea la acea oră şefa lui de cabinet, Adriana Georgescu. S-a tras şi în plin, dar nu de armată. […]

Marea majoritate a manifestanţilor, la auzul împuşcăturilor, a luat-o la fugă. Femeile erau întâlnite pe cheiul Dâmboviţei, cu pantofii în mână, fugind şi blestemând că le-au adus ca să le omoare.

Tot Bogdenko  [contraamiral în Comisia Aliată de Control] raporta Moscovei că la ora 17 a cerut primului-ministru să înceteze focul. Comandantul militar sovietic al Bucureştiului, generalul Maksiutinov, a cerut comandantului militar al Bucureştiului, general Iosif Teodorescu, ca până la ora 18 să se înceteze focul asupra demonstranţilor; iar col. Alexeev a cerut şefului jandarmeriei, generalul Anton, încetarea focului. Toţi s-au conformat. Se ameninţase că, în caz contrar, comenduirea sovietică va lua asupra ei asigurarea ordinii în oraş. Din coloana care a trecut pe lângă Palatul Telefoanelor şi care a atacat, a fost arestat Adolf Moisescu, care după ce a spart geamul a sărit şi l-a înjunghiat cu cuţitul pe caporalul Marian Dumitru, care era santinelă în post. Arestat de români, a fost imediat eliberat de o patrulă NKVD, care „întâmplător” se afla pe acolo, cum de altfel peste tot se văzuseră soldaţi sovietici care să dea „o mână de ajutor” la nevoie. La o jumătate de oră după încetarea focului, în Piaţa Palatului nu se mai găsea nici picior din „marea manifestaţie”. Pe jos se călca numai pe pancarte. Lozincile în jurul cărora fuseseră aduşi să manifesteze, erau acum aruncate şi rupte, nimeni nu le mai luase înapoi, conform dispoziţiilor de a le aduce la întreprindere pentru a le mai folosi în zilele următoare.

În Piaţa Palatului s-a înjghebat o contramanifestaţie, în favoarea generalului Nicolae Rădescu şi pentru Rege, care după aceea s-a îndreptat spre statuia Brătianu, statuia Mihai Viteazul, ca să revină după ora 20.30 la Ministerul de Interne. […]

Spre ora 20.30 un grup de peste 500 de manifestanţi ovaţionau la Ministerul de Interne, pe strada Dem. I. Dobrescu (de astăzi). În acest timp a venit pe strada Academiei, dinspre Universitate, un automobil cu nr. B.17.094 care şi-a aprins farurile în dreptul Ministerului de Interne şi s-a deschis o rafală de armă automată asupra manifestanţilor, omorând două persoane şi rănind unsprezece.

Pe de altă parte, presa comunistă avea și ea varianta ei privitoare la manifestația din 24 februarie 1945: CĂLĂUL RĂDESCU a organizat eri un masacru în Piața Palatului. Sub acest titlu din Scânteia [3], Silviu Brucan relatează ”aspecte” de la fața locului:

Încă de dimineață, atmosfera purta în ea o prospețime puternică de viață nouă, de luptă primenitoare a unor elanuri neînfrânte, de luptă eroică împotriva dușmanilor omenirii […]

Și spre prânz, au început să se scurgă acolo unde suna chemarea, înspre Piața Națiunii, mii, zeci de mii, sute de mii de oameni, hotărâți la luptă, fluviu imens al unei voinți călite în uzine, pe ogoare, în birouri, în ateliere și laboratoare, marșul triumfător al poporului […]

Peste șase sute de mii de oameni sʼau întrunit pentru a striga din piepturile lor îndârjite:

JOS RĂDESCU!

VREM GUVERN F.N.D.!

Întreaga Piață a Națiunii e un ocean imens de capete […]

Pancartele se înalță semeț dintre rândurile poporului, mărturisind isbitor vrerea sa de luptă: […]

Moarte fasciștilor, dușmani ai poporului! […]

Generalul Rădescu susține bandele fasciste! […]

Este întrʼadevăr un meeting extraordinar. Corul ”Cartea Românească” și cel al ”Monitorului Oficial” întonează cu energie ”PĂȘIȚI ÎNAINTE TOVARĂȘI”.

Se distinge pancarta albă a Sindicatului Ziariștilor ”Libertatea presei, dar nu pentru fasciști”, stindard de luptă al presei democrate […].

O pancartă mare se înalță pe deasupra tuturor, o lozincă pentru care au murit atâția tovarăși, atâția patrioți neînfricați:

LIBERTATE PENTRU POPOR! […]

Imensa massă de oameni desfășurată spre Bul. Maria și spre Splaiul Unirii pulsează de nerăbdare.

Ea așteaptă cuvântul fruntașilor organizațiilor din F.N.D.

Vorbesc mulțimii Prof. Bărbulescu, care prezidează adunarea, d. Anton Alexandrescu, care aduce salutul și adeziunea elementelor democrate și al organizațiilor democrate național-țărăniste, întrerupt mereu de strigăte ”JOS MANIU!” […]

Între timp, înaintează prin mulțime, făcându-și loc majestuos, peste 40 de camioane cu muncitori, țărani și intelectuali din Prahova. […]

Mulțimea se încolonează apoi disciplinat, având în frunte oamenii de ordine ai F.N.D. și pe purtătorii tablourilor Suveranului, al Mareșalului Stalin, al d-lor Roosevelt și Churchill.

Urmează profesiunile, în frunte cu preoțimea democrată, massele compacte de ceferiști, setebiști, și apoi o coloană masivă, disciplinată, care înaintează în rânduri de câte 12.

Întreg orașul vuiește de lozincile rostite cu hotărâre împotriva fascismului, împotriva reacțiunii asasine în frunte cu hidoasa și netrebnica figură a lui Rădescu.

Încep provocările

Încă din momentul când grosul coloanei trecea prin fața Prefecturii de Poliție, sʼa putut vedea planul criminal pus la cale de Rădescu.

La început două focuri, apoi o rafală ucigașe de mitralieră, au fost deslănțuite împotriva mulțimii. O vitrină a fost spartă, o mașină care staționa pe trotuarul de vis-a-vis de Prefectură a fost ciuruită de gloanțe.

Coloana s-a menținut […]

În Piața Palatului

Massa imensă de oameni înainta covârșitoare spre Piața Palatului, manifestând cu lozinci împotriva fascismului și cerând întrʼun glas la care se alăturau cetățenii de pe trotuare UN GUVERN F.N.D.

Dar dușmanii poporului, elementele fasciste, criminalii de răsboiu protejați și puși sub comanda directă a lui Rădescu […] făuriseră un plan criminal.

Și au avut cutezanța să-l pună în aplicare.

Ei au deschis salve de foc ucigătoare din clădirile Ministerului de Interne și ale Palatului Regal. Cu țeava mitralierelor plasată pe geamurile clădirilor, hienele răsboiului antisovietic, asasinii de eri ai poporului român au tras în cetățenii cari manifestau pașnic și disciplinat.

Au căzut eroic zeci de muncitori și patrioți antifasciști.

Dar nici această crimă […]  nu a clintit din loc massa imensă de luptători antifasciști. Ei sʼau dispersat, dar au revenit și din nou au făcut zid în jurul conducătorilor.

Planul discipolilor lui Himmler, al ferocilor asasini naziști demască întrʼadevăr o urzeală de monștri de călăi exercitați.

Ei au adus soldați în mașini-dube ale Crucii Roșii, pentru a trece astfel neobservate și le-au descărcat în fața Ministerului de Interne.

Sʼau tras de asemenea focuri din clădirea din spatele Ministerului Marinei și din blocul de alături. Mulțimea sʼa dispersat, dar a revenit. […]

Fără a se mișca, fără a părăsi poziția pe care căzuseră eroii luptei antifasciste din România, massa imensă de manifestanți a rămas să asculte cuvântările unor ofițeri și soldați cari sʼau alăturat poporului, înfrățindu-se cu el.

Au vorbit […] tov. Doncea, tov. Pătrașcu, tov. Miniștri Lucrețiu Pătrășcanu și Lotar Rădăceanu, iar la sfârșit a luat cuvântul, în aclamațiile mulțimii, tov. ministru Gheorghiu-Dej.

Sunt oameni cari în viața lor de luptă sʼau mai aflat în fața mitralierelor trimise de reacțiune, dar nʼau clintit. […]

Indignarea mulțimii nʼa cunoscut însă margini și a fost nevoe de apeluri stăruitoare petnru ca toți cetățenii să părăsească această Piață a Palatului, care va fi înscrisă în răbojul zilelor de sacrificiu, de jertfă eroică în lupta antifascistă.

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

__________

 [1] Cicerone Ionițoiu, Viața politică și procesul lui Maniu, vol. 2, cap. U.R.S.S. se implică în răsturnarea guvernului român, disponibil online pe  site-ul Procesul comunismului http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/maniu2/docs/maniu2p_33.htm

 [3] Ziarul Scânteia, an II, nr. 151 / 26 februarie 1945, pp. 1-2

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *