Locuri și întâmplări Oameni și povești

Marele miting anticomunist din 8 noiembrie 1945

Marele miting anticomunist din 8 noiembrie 1945

În București s-au desfășurat o multitudine de evenimente care au avut impact semnificativ pentru locuitorii din toate zonele Capitalei.

În toiul crizei politice declanșate în urma refuzului lui Groza de a demisiona la cererea regelui, guvernul comunist încearcă să-și creeze o legitimitate, organizând un mare miting pro-guvernamental în data de 7 noiembrie 1945.

A doua zi, la 8 noiembrie 1945, cu ocazia aniversării zilei regelui Mihai, bucureștenii se adună în mare număr în Piața Palatului. În rândul manifestanților se infiltrează provocatori: întâi, un grup care începe să-i hărțuiască pe marii invalizi de război  ce se adunaseră în piață, apoi camioane de muncitori înarmați cu răngi, apoi agenți înarmați; s-a tras în mulțime dinspre Ministerul de Interne, dar și din sediul Confederației Generale a Muncii (vecină cu M.I.). Mulțimea a reacționat, mitingul s-a transformat dintr-unul aniversar într-unul antiguvernamental, s-au înregistrat violențe soldate cu victime – morți și răniți – dar și cu sute de arestări.

O relatare prin ochii unui participant găsim la Cicerone Ionițoiu, scriitor, fost deținut politic ce și-a dedicat viața demascării crimelor regimului comunist [1]:

La ora 6,30 dimineaţa toate intrările care dădeau spre Piaţa Palatului Regal, începând din Piaţa Romană până la Universitate, continuând pe bulevardul Elisabeta și  str. Brezoianu până la Ştirbei Vodă erau închise circulaţiei, erau soldaţi din T.V, agenți de poliție militari şi civili care nu permiteau accesul decât al celor care locuiau în perimetrul respectiv dovedit cu legitimaţie. De la ora 8 dimineaţa studenţimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu și  Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestaţia de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise și  lipite pes­te tot, în oraş. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deşi se anunţase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piaţa Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate şcolile. De fapt prezenta lor va fi simţită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi. Au fost semnalaţi elevi de la liceele: Matei Basarab (unde s-a raportat că din 700 de elevi numai 350 au rămas la cursuri), liceele industriale de băieţi nr. 1 și  2, Industrial de fete, Regina Măria, Dimitrie Cantemir, Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Regele Mihai și  Mare­le Voievod Mihai (în număr mare fiind și  patronul scolii), Spiru Haret, Aurel Vlaicu, Ion Neculce, Barbu Delavrancea, Gheorghe Lazăr, Colegiu Sava, Iulia Hasdeu, Sfântu Gheorghe, Gheorghe Șincai, Principele Carol, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazu, Liceul Comercial Carol, liceul Profesorii Asociaţi, Scoală de Arte și  Meserii, Titu Maiorescu, liceul Industrial Ciocanul, Scoală de Horticultura, toate acestea și  altele și-au dat tribut Ministerului de Interne și  celorlalte locuri de detenţii, înscriindu-și  prezenta în suferinţa neamului, împotriva ocupaţiei barbare ce se instaurase, în locul eliberării.

Studenţimea  tuturor rectoratelor a fost la înălţimea zilei și  prezența ei s-a făcut simţită din zori până noaptea târziu.

Și la măreaţa sărbătorire a zile numelui Regelui s-a alăturat populaţia țării trimițându-și  mesageri din toate colturile și  din toate categoriile.

Dar începutul a fost măreţ. În Piața Palatului Regal, își   făcea apariţia un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilaţi. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având și  un drapel și  se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în faţă și  au început să ovaţioneze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute și  dinspre sediul Confederaţiei Generala a Muncii și-a făcut apariţia o echipă de șoc, care confirma adresa Uniunii Patrioţilor Sectorului III – Albastru și  a început să năzuiască acest grup de eroi, pe care-i fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii regelui Carol I și  au început sa-și  exprime dragostea fată de rege. Și cum prindeau un moment de neatenţie al agenţilor, care la rândul lor începuseră să fie hărţuiţi de oamenii ce se adunau luând apărarea celor ce luptaseră și  dăruiseră trupurile pentru apărarea tării, imediat invalizii împingând cărucioarele  marilor mutilaţi se îndreptau spre gardul Palatului Regal. Și în acest du-te vino, a apărut maiorul Nicolau C. Dumitru de la Comenduirea pieţii să îndemne pe trecătorii care se înmulţea ca să ia apărarea invalizilor și  să-i protejeze.

[] Piaţa Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 și  jumătate și-au făcut apariţia, din str. Wilson, venind de la Confederaţia Generală a muncii, câte­va camioane cu muncitori înarmaţi cu răngi care au încercat să împrăştie mul­ţimea, mergând până la Athenée Palace, și  întorcând veneau până aproape de fostul Teatru Național și  iarăşi reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei și  urmau acelaşi traseu, unele învârtindu-se în jurul statuii și  lovind în mulţime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanţi şi să-i tragă în camioane unde îi torturau. Aşa a fost smuls din mulţime locotenentul Dumitriu Vasile de la Scoală de ofiţeri de artilerie și  umplut de sânge. Maşinile erau de la CFR.

Mulţimea ovaţiona pe Rege dar și  huiduia pe cei ce-i terorizau, în câteva rânduri ajungând până la gardul de lemn al Ministerului de interne. Văzându-se presiunea populaţiei, probabil s-au înspăimântat și  au chemat pe ruşi în ajutor, pentru că la un moment dat, din curtea Ministerului și-a făcut apariţia un cor­don de ostaşi sovietici care au înconjurat Ministerul. Între timp se făcuseră ceva arestări și  în interiorul Ministerului începuseră Bulz Gheorghe, Kiculescu Constantin, Curelea și  alţi comisari să schingiuiască pe tinerii arestaţi, după cum s-a aflat ulterior.

La balconul hotelului  Athenee Palace apăruseră câţiva ziarişti printre care se numărau: Nicolae Carandino, Anton Ionel Mureșeanu. Și-au mai făcut apariţia Constantin Hagea, Sergiu Grosu,  Aurel Lipinschi , Florin Isar, Ion Lolu, Grigore Malciu, Leon Proca, Emil Serghie ș.a.

 Se numărau americanii: Glaud, Thomas Hali, Ira Hamilton ,Charles Huiick, Wilcox, Serafim Buta; englezi: Marjori Banks, Hogg, Yves Porter, Watson; francezii: Louis Fontaine, Leon Lammy, Grafeuille, Serge Parisol; ita­lienii: prof. Manzone și  Eraldo Pintori.

Nu trebuie trecut cu vederea că încă din jurul orei 9 guvernul român își tri­misese reprezentantul în persoana lui Gheorghe Apostol la Confederaţia generală a muncii din str. Wilson de unde va acţiona în strânsă legătură cu ministerul de interne, cu care se învecina la aceea oră matinală.

În fata afluxului mulţimii, în jurul orei 11 din curtea Ministerului de In­terne a ieşit un bărbat cu capul descoperit și  s-a urcat pe scara unui camion făcând semn cu mâna celorlalte să-l urmeze și  au intrat cu maşinile în mulţime călcând și  lovind cu răngile,

În acel moment cordonul din fata bisericii Albe a fost răsturnat de o coloană studenţească ce ocolise pe la Statuia Mihai Viteazu, pe bulevardul Elisabeta, prin Schitu Măgureanu și  prin Ştirbei Vodă și  prin str. Berthelot ajunseseră la timp să mărească numărul celor din Piaţa Palatului, dar mai ales să ba­reze calea camioanelor. Era în jurul orei 11 şi jumătate. Două camioane n-au mai putut circula fiind blocate. Lumea le-a răsturnat și  le-a dat foc. Din ele au sărit bătăuşii și  au căutat să se strecoare prin mulţime. Au putut fi identificaţi: şoferul Daroagă Constantin de la CFR și  o parte din muncitorii care tero­rizaseră mulţimea cu răngile. Printre ei se aflau: Bujescu Ştefan, Olaru Gheorghe cel mai înverşunat bătăuş, Câmpeanu Alexandru, Mândra Toma, Coman Gheorghe, Lazarovici G. Lazăr din str. Brumărel nr.4, și  alţii.

Cu greu a ajuns o maşină cu pompieri ca să stingă focul, dar a fost oprită, blocată și  pompierii alungaţi de lângă maşină. Cam în acelaşi timp din curtea Ministerului de interne a ieşit un cordon din regimentul Tudor Vladimirescu, a făcut o bucla și  a prins în ea circa 20-30 manifestanţi luaţi prin surprindere și  i-a împins în curtea ministerului.

Pe lângă ovaţiile pentru Rege au început huiduielile împotriva guvernului.

Și de o dată urale nesfârşite. Lumea cu ochii spre palatul telefoanelor de unde se vedea venind o altă coloană studenţească înfrăţită cu populaţia care reuşise să rupă cordonul de la Cercul militar.

Profitând de faptul că atenţia mulţimii era îndreptată în acea direcţie, patru agenţi înarmați, dintre care unul cu puşca mitralieră au ieşit din curtea ministerului și  s-au îndreptat spre Biserica Kretzulescu și  au început să lo­vească publicul. S-a reacţionat huiduindu-i și  pe ei și  regimul. Ei s-au dat câţi­va metri înapoi și  au tras în sus și  în mulţime. Ucigaşii au fugit fiind vă­zuţi de ofiţeri din armatele aliate care au fotografiat. În urma criminalilor a rămas baltă de sânge; răniţi, dar și  un mort: Tudorache Ion lovit de glonţ în cap, era plutonier în Ministerul aerului. Spre mijlocul Pieții mai zăcea mort Scorțaru Ion omorât cu ranga de muncitorii din camioane.

În nenumărate rânduri s-a tras în plin de pe acoperişul Ministerului de in­terne făcând numeroşi răniţi și  8-9 morţi, printre ei și-au împuşcat pe comisarul lor: Ion Sulea.

Aproape de ora 12, cu greu și-a făcut drum escadronul din garda regală condus de căpitanul Smarandache, având în frunte fanfara, care venea să schimbe gar­da de la Palatul Regal. Chiar în dreptul Bisericii Kretzulescu rămăseseră blocaţi

După o discuţie între locotenentul Pop Valeriu și  căpitan, acesta a hotărât să se cânte: TRĂIASCĂ Regele, DEȘTEAPTA-TE ROMÂNE și  HORA UNIRII.

Mulţimea s-a înflăcărat și  s-a prins în horă care cu greu se desfăşura fiindcă Piața devenise masă compactă de la Biserica Albă la Palatul telefoane­lor. După vreun sfert de oră de cântece ale fanfarei, cu greu sau strecurat mili­tarii și  au schimbat garda cu întârziere.

Elementele de șoc comuniste cu ostaşii din Tudor Vladimirescu au mai smuls cu forţa, din mulţimea care se afla mai aproape de gardul MAI  sub acoperirea pistoalelor. Împușcături se auzeau și  dinspre CGM, și  nu se trăgea numai în sus, ci şi în plin. Iată alţi morţi ce au putut fi identificaţi: Alexandru Mircea, Beu Constantin (coşar ucis la CGM), Cincă Ion, Constantin Sandu, Florută Ion, Mustăciosu Ion, Scorțaru Ion (omorât cu ranga în cap).

O parte din mulțimea revoltată s-a îndreptat spre C.G.M. de unde muncitorii înarmaţi trăgeau în populație. Un şuvoi mare s’a revărsat pe str. Kilson și  a ie­şit  la Dalles îndreptându-se spre misiunea americană și  Piaţa Sf. Gheorghe.

O altă parte s-a scurs prin Clemenceau, spre  legaţia Angliei și  Piaţa Ro­mană manifestându-și  durerea pentru cei ce fuseseră torturaţi, răniţi și  morţi.

În Piaţa Palatului și-a făcut apariţia o grupă din divizia Tudor Vladimires­cu, trăgând spre mulţime și  încercând s-o împingă de la Galeriile Kretzulescu spre Cercul Militar, făcând în continuare victime și  smulgând din mijlocul populaţiei oameni pe care-i ducea fie la Ministerul de Interne, fie la prefectura Poliției Capitalei. În jurul orei 14 se dezlănţuise o cruntă represiune, “pandurii” se înmulţeau, ca și  numărul victimelor. Vreo două ore a durat confruntarea cu populaţia Capitalei până au reuşit s-o aducă în bulevardul Elisabeta, lăsând în urmă bălți de sânge ale celor răniţi. Iată câteva nume dintre cei 60, după alţi 80 de răniţi: Petrescu C. Dumitru (str. Crisului nr. 18, lovit în cap și  dus la spitalul Colțea), Schlesinger Kdircea (str. N. Tomescu nr. 5, rănit la picior și  arestat în se­diul C.G.M.), Goinea Tudor, Berlin Abraam (dus la spital), Potroacă Emil (subofiţer dus la Spitalul Brâncovenesc). […]

În Ministerul de Interne, sub pretextul începerii anchetei se trecuse la torturarea și  smulgerea de declaraţii arestaţilor de către: Niculescu Ştefan, Brânzaru, Sepeanu Tudor, Dulgheru Misu, Pompilian, Lazarovici, Năstăsescu, Sfetcovici, Weiss Ludovic, Stupineanu, Mihalcea Constantin și  alţii sub îndrumarea maiorului magis­trat Iorgu Popescu care fusese delegat să conducă ancheta și  să întocmească re­feratul de trimitere în judecată.

Pe Bulevardul Elisabeta confruntarea manifestanţilor cu cordoanele din Tudor Vladimirescu coordonate de un căpitan Bosânceanu, continua și  de abia pe la ore­le 7 seara se va ajunge acest “față-n față” la Liceul Lazăr.

Între timp arestările continuau în Bucureşti, fiindcă grupuri de manifestanţi ajunseseră în Ferentari, cartierul Tei și  Giulești.

Reprezentantul americanilor în Comisia Aliată de Control din România relata cu acest prilej [1]:

“…Observatorii mei au estimat că, în ju­rul orei 11 a.m. se adunaseră aproximativ 15000 de oameni. Mulţimea a păstrat ordinea, scandând pentru “Rege și  Ţara” și  agitând pancartele, cam până la prânz. Tot atunci, un număr de camioane pline cu poliţişti și  civili înarmaţi cu pistoa­le și  bâte, au pătruns în piaţă şi au început să încercuiască oamenii. Atitudinea oamenilor s-a schimbat imediat. S-au ridicat pumni și  au fost schimbate insulte. Atunci, poliţiştii și  civilii au coborât din camioane și  au început să facă ares­tări. Au izbucnit bătăi, s-au tras focuri de armă. Mai multe camioane au fost răsturnate și  li s-a dat foc. Trupele din jurul pieții au deschis focul, la înce­put în aer, apoi direct în mulţime. Cei aflaţi în arest erau duşi la cazărmile soldaţilor, unde erau bătuţi sau torturaţi și  forţaţi să semneze “mărturisiri” care-l implicau pe Maniu și  pe Brătianu”.

Prin ochii rușilor (gen. rus I. Z. Susaicov care i-a comunicat lui Stalin situația de la București) mitingul s-a văzut astfel [1]:

Demonstraţii, partizani ai lui Maniu și  Brătianu s-au repezit asupra camioanelor, i-au bătut pe muncitori și  au dat foc camioanelor. Provocatorii înarmaţi cu revolvere, pietre și  răngi s-au repezit asupra poliţiştilor. Din partea atacatorilor nu sunt victime, deoarece poliţiştii au tras în aer. Dezordi­nile sunt opera lui Maniu și  Brătianu. Ziariştii englezi și  străini s-au aflat în locurile de concentrare a demonstranţilor. De la balcoanele hotelului, englezii și  americanii salutau pe demonstranţi. Guvernul a ținut o consfătuire și  a re­dactat un comunicat în care atribuie toată răspunderea lui Maniu și  Brătianu.”

În sfârșit, presa comunistă din România, prin ziarul Scânteia, îi condamna și ea pe ”derbedeii” lui Maniu și Brătianu [2]:

Capitala Țării a fost eri martora unor grave acțiuni de desordine, care amintesc pe acelea ale bandelor fasciste conduse de trinitatea Maniu-Brătianu-Rădescu în Februarie 1945. Minuțios pregătite cu săptămâni înainte și ascunzându-se în dosul unor manifestații monarhice, bandele de huligani manisto-brătieniste au ales ziua de naștere a M.S. Regelui pentru a porni la un atac disperat, împotriva așezămintelor democratice ale țării și împotriva guvernului Petru Groza. Scoțând în stradă pleava de derbedei care își vând ciomagul și pistolul pentru un pumn de bani, scoțând din liceie școlari de câte 14-15 ani, studenți și grupând anumite elemente fascisto-reacționare – puține la număr – care murdăresc uniforma armatei române, Maniu și Brătianu, împreună cu legionarii și fasciștii, adăpostiți în partidele lor, au hotărât să ”sărbătorească” ziua Regelui prin manifestări huliganice, prin incendieri, devastări de sedii ale organizațiilor democratice și sindicale, prin molestări de cetățeni pașnici, răniri grave și asasinate.

În Piața Palatului, în fața Cercului Militar, în Piața Brătianu a curs sângele soldaților  și cetățenilor pașnici. Confederația Generală a Muncii a fost atacată. Ziarele democratice au fost arse după clasica rețetă a lui Goebbels. În buzunarele huliganilor arestați sʼau găsit revolvere, pumnale; fetișcane de 14-15 ani erau pregătite cu sare, nisip și sticluțe de benzină. Ciomege și răngi de fier erau folosite în plin de câinii turbați și fasciști.

Maniu și Brătianu, acești mârșavi susținători și promotori ai huliganismului moșieresc, ucigași ai muncitorimii și dușmani neîmpăcați ai libertăților și drepturilor poporului, nu au pregetat să folosească și cele mai extreme și criminale mijloace, pentru a lovi în ordinea democratică a Statului nostru. Dacă mai era nevoie pentru unii naivi sau greșit informați, de o ultimă dovadă asupra caracterului antipopular, anti-democratic, al conducerii celor două partide ”istorice”, actele huliganice din 8 Noembrie 1945 furnizează din belșug poporului și lumii întregi elementele de calificare și de judecată.

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

___________

[1] Site-ul Procesul comunismului, fondul Ionițoiu (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/altepub/docs/grevaregala_1.htm)

[2] Scânteia, seria III, anul XVI, nr. 375/10 noiembrie 1945, p. 1

În București s-au desfășurat o multitudine de evenimente care au avut impact semnificativ pentru locuitorii din toate zonele Capitalei.

În toiul crizei politice declanșate în urma refuzului lui Groza de a demisiona la cererea regelui, guvernul comunist încearcă să-și creeze o legitimitate, organizând un mare miting pro-guvernamental în data de 7 noiembrie 1945.

A doua zi, la 8 noiembrie 1945, cu ocazia aniversării zilei regelui Mihai, bucureștenii se adună în mare număr în Piața Palatului. În rândul manifestanților se infiltrează provocatori: întâi, un grup care începe să-i hărțuiască pe marii invalizi de război  ce se adunaseră în piață, apoi camioane de muncitori înarmați cu răngi, apoi agenți înarmați; s-a tras în mulțime dinspre Ministerul de Interne, dar și din sediul Confederației Generale a Muncii (vecină cu M.I.). Mulțimea a reacționat, mitingul s-a transformat dintr-unul aniversar într-unul antiguvernamental, s-au înregistrat violențe soldate cu victime – morți și răniți – dar și cu sute de arestări.

O relatare prin ochii unui participant găsim la Cicerone Ionițoiu, scriitor, fost deținut politic ce și-a dedicat viața demascării crimelor regimului comunist [1]:

La ora 6,30 dimineaţa toate intrările care dădeau spre Piaţa Palatului Regal, începând din Piaţa Romană până la Universitate, continuând pe bulevardul Elisabeta și  str. Brezoianu până la Ştirbei Vodă erau închise circulaţiei, erau soldaţi din T.V, agenți de poliție militari şi civili care nu permiteau accesul decât al celor care locuiau în perimetrul respectiv dovedit cu legitimaţie. De la ora 8 dimineaţa studenţimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu și  Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestaţia de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise și  lipite pes­te tot, în oraş. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deşi se anunţase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piaţa Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate şcolile. De fapt prezenta lor va fi simţită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi. Au fost semnalaţi elevi de la liceele: Matei Basarab (unde s-a raportat că din 700 de elevi numai 350 au rămas la cursuri), liceele industriale de băieţi nr. 1 și  2, Industrial de fete, Regina Măria, Dimitrie Cantemir, Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Regele Mihai și  Mare­le Voievod Mihai (în număr mare fiind și  patronul scolii), Spiru Haret, Aurel Vlaicu, Ion Neculce, Barbu Delavrancea, Gheorghe Lazăr, Colegiu Sava, Iulia Hasdeu, Sfântu Gheorghe, Gheorghe Șincai, Principele Carol, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazu, Liceul Comercial Carol, liceul Profesorii Asociaţi, Scoală de Arte și  Meserii, Titu Maiorescu, liceul Industrial Ciocanul, Scoală de Horticultura, toate acestea și  altele și-au dat tribut Ministerului de Interne și  celorlalte locuri de detenţii, înscriindu-și  prezenta în suferinţa neamului, împotriva ocupaţiei barbare ce se instaurase, în locul eliberării.

Studenţimea  tuturor rectoratelor a fost la înălţimea zilei și  prezența ei s-a făcut simţită din zori până noaptea târziu.

Și la măreaţa sărbătorire a zile numelui Regelui s-a alăturat populaţia țării trimițându-și  mesageri din toate colturile și  din toate categoriile.

Dar începutul a fost măreţ. În Piața Palatului Regal, își   făcea apariţia un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilaţi. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având și  un drapel și  se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în faţă și  au început să ovaţioneze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute și  dinspre sediul Confederaţiei Generala a Muncii și-a făcut apariţia o echipă de șoc, care confirma adresa Uniunii Patrioţilor Sectorului III – Albastru și  a început să năzuiască acest grup de eroi, pe care-i fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii regelui Carol I și  au început sa-și  exprime dragostea fată de rege. Și cum prindeau un moment de neatenţie al agenţilor, care la rândul lor începuseră să fie hărţuiţi de oamenii ce se adunau luând apărarea celor ce luptaseră și  dăruiseră trupurile pentru apărarea tării, imediat invalizii împingând cărucioarele  marilor mutilaţi se îndreptau spre gardul Palatului Regal. Și în acest du-te vino, a apărut maiorul Nicolau C. Dumitru de la Comenduirea pieţii să îndemne pe trecătorii care se înmulţea ca să ia apărarea invalizilor și  să-i protejeze.

[] Piaţa Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 și  jumătate și-au făcut apariţia, din str. Wilson, venind de la Confederaţia Generală a muncii, câte­va camioane cu muncitori înarmaţi cu răngi care au încercat să împrăştie mul­ţimea, mergând până la Athenée Palace, și  întorcând veneau până aproape de fostul Teatru Național și  iarăşi reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei și  urmau acelaşi traseu, unele învârtindu-se în jurul statuii și  lovind în mulţime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanţi şi să-i tragă în camioane unde îi torturau. Aşa a fost smuls din mulţime locotenentul Dumitriu Vasile de la Scoală de ofiţeri de artilerie și  umplut de sânge. Maşinile erau de la CFR.

Mulţimea ovaţiona pe Rege dar și  huiduia pe cei ce-i terorizau, în câteva rânduri ajungând până la gardul de lemn al Ministerului de interne. Văzându-se presiunea populaţiei, probabil s-au înspăimântat și  au chemat pe ruşi în ajutor, pentru că la un moment dat, din curtea Ministerului și-a făcut apariţia un cor­don de ostaşi sovietici care au înconjurat Ministerul. Între timp se făcuseră ceva arestări și  în interiorul Ministerului începuseră Bulz Gheorghe, Kiculescu Constantin, Curelea și  alţi comisari să schingiuiască pe tinerii arestaţi, după cum s-a aflat ulterior.

La balconul hotelului  Athenee Palace apăruseră câţiva ziarişti printre care se numărau: Nicolae Carandino, Anton Ionel Mureșeanu. Și-au mai făcut apariţia Constantin Hagea, Sergiu Grosu,  Aurel Lipinschi , Florin Isar, Ion Lolu, Grigore Malciu, Leon Proca, Emil Serghie ș.a.

 Se numărau americanii: Glaud, Thomas Hali, Ira Hamilton ,Charles Huiick, Wilcox, Serafim Buta; englezi: Marjori Banks, Hogg, Yves Porter, Watson; francezii: Louis Fontaine, Leon Lammy, Grafeuille, Serge Parisol; ita­lienii: prof. Manzone și  Eraldo Pintori.

Nu trebuie trecut cu vederea că încă din jurul orei 9 guvernul român își tri­misese reprezentantul în persoana lui Gheorghe Apostol la Confederaţia generală a muncii din str. Wilson de unde va acţiona în strânsă legătură cu ministerul de interne, cu care se învecina la aceea oră matinală.

În fata afluxului mulţimii, în jurul orei 11 din curtea Ministerului de In­terne a ieşit un bărbat cu capul descoperit și  s-a urcat pe scara unui camion făcând semn cu mâna celorlalte să-l urmeze și  au intrat cu maşinile în mulţime călcând și  lovind cu răngile,

În acel moment cordonul din fata bisericii Albe a fost răsturnat de o coloană studenţească ce ocolise pe la Statuia Mihai Viteazu, pe bulevardul Elisabeta, prin Schitu Măgureanu și  prin Ştirbei Vodă și  prin str. Berthelot ajunseseră la timp să mărească numărul celor din Piaţa Palatului, dar mai ales să ba­reze calea camioanelor. Era în jurul orei 11 şi jumătate. Două camioane n-au mai putut circula fiind blocate. Lumea le-a răsturnat și  le-a dat foc. Din ele au sărit bătăuşii și  au căutat să se strecoare prin mulţime. Au putut fi identificaţi: şoferul Daroagă Constantin de la CFR și  o parte din muncitorii care tero­rizaseră mulţimea cu răngile. Printre ei se aflau: Bujescu Ştefan, Olaru Gheorghe cel mai înverşunat bătăuş, Câmpeanu Alexandru, Mândra Toma, Coman Gheorghe, Lazarovici G. Lazăr din str. Brumărel nr.4, și  alţii.

Cu greu a ajuns o maşină cu pompieri ca să stingă focul, dar a fost oprită, blocată și  pompierii alungaţi de lângă maşină. Cam în acelaşi timp din curtea Ministerului de interne a ieşit un cordon din regimentul Tudor Vladimirescu, a făcut o bucla și  a prins în ea circa 20-30 manifestanţi luaţi prin surprindere și  i-a împins în curtea ministerului.

Pe lângă ovaţiile pentru Rege au început huiduielile împotriva guvernului.

Și de o dată urale nesfârşite. Lumea cu ochii spre palatul telefoanelor de unde se vedea venind o altă coloană studenţească înfrăţită cu populaţia care reuşise să rupă cordonul de la Cercul militar.

Profitând de faptul că atenţia mulţimii era îndreptată în acea direcţie, patru agenţi înarmați, dintre care unul cu puşca mitralieră au ieşit din curtea ministerului și  s-au îndreptat spre Biserica Kretzulescu și  au început să lo­vească publicul. S-a reacţionat huiduindu-i și  pe ei și  regimul. Ei s-au dat câţi­va metri înapoi și  au tras în sus și  în mulţime. Ucigaşii au fugit fiind vă­zuţi de ofiţeri din armatele aliate care au fotografiat. În urma criminalilor a rămas baltă de sânge; răniţi, dar și  un mort: Tudorache Ion lovit de glonţ în cap, era plutonier în Ministerul aerului. Spre mijlocul Pieții mai zăcea mort Scorțaru Ion omorât cu ranga de muncitorii din camioane.

În nenumărate rânduri s-a tras în plin de pe acoperişul Ministerului de in­terne făcând numeroşi răniţi și  8-9 morţi, printre ei și-au împuşcat pe comisarul lor: Ion Sulea.

Aproape de ora 12, cu greu și-a făcut drum escadronul din garda regală condus de căpitanul Smarandache, având în frunte fanfara, care venea să schimbe gar­da de la Palatul Regal. Chiar în dreptul Bisericii Kretzulescu rămăseseră blocaţi

După o discuţie între locotenentul Pop Valeriu și  căpitan, acesta a hotărât să se cânte: TRĂIASCĂ Regele, DEȘTEAPTA-TE ROMÂNE și  HORA UNIRII.

Mulţimea s-a înflăcărat și  s-a prins în horă care cu greu se desfăşura fiindcă Piața devenise masă compactă de la Biserica Albă la Palatul telefoane­lor. După vreun sfert de oră de cântece ale fanfarei, cu greu sau strecurat mili­tarii și  au schimbat garda cu întârziere.

Elementele de șoc comuniste cu ostaşii din Tudor Vladimirescu au mai smuls cu forţa, din mulţimea care se afla mai aproape de gardul MAI  sub acoperirea pistoalelor. Împușcături se auzeau și  dinspre CGM, și  nu se trăgea numai în sus, ci şi în plin. Iată alţi morţi ce au putut fi identificaţi: Alexandru Mircea, Beu Constantin (coşar ucis la CGM), Cincă Ion, Constantin Sandu, Florută Ion, Mustăciosu Ion, Scorțaru Ion (omorât cu ranga în cap).

O parte din mulțimea revoltată s-a îndreptat spre C.G.M. de unde muncitorii înarmaţi trăgeau în populație. Un şuvoi mare s’a revărsat pe str. Kilson și  a ie­şit  la Dalles îndreptându-se spre misiunea americană și  Piaţa Sf. Gheorghe.

O altă parte s-a scurs prin Clemenceau, spre  legaţia Angliei și  Piaţa Ro­mană manifestându-și  durerea pentru cei ce fuseseră torturaţi, răniţi și  morţi.

În Piaţa Palatului și-a făcut apariţia o grupă din divizia Tudor Vladimires­cu, trăgând spre mulţime și  încercând s-o împingă de la Galeriile Kretzulescu spre Cercul Militar, făcând în continuare victime și  smulgând din mijlocul populaţiei oameni pe care-i ducea fie la Ministerul de Interne, fie la prefectura Poliției Capitalei. În jurul orei 14 se dezlănţuise o cruntă represiune, “pandurii” se înmulţeau, ca și  numărul victimelor. Vreo două ore a durat confruntarea cu populaţia Capitalei până au reuşit s-o aducă în bulevardul Elisabeta, lăsând în urmă bălți de sânge ale celor răniţi. Iată câteva nume dintre cei 60, după alţi 80 de răniţi: Petrescu C. Dumitru (str. Crisului nr. 18, lovit în cap și  dus la spitalul Colțea), Schlesinger Kdircea (str. N. Tomescu nr. 5, rănit la picior și  arestat în se­diul C.G.M.), Goinea Tudor, Berlin Abraam (dus la spital), Potroacă Emil (subofiţer dus la Spitalul Brâncovenesc). […]

În Ministerul de Interne, sub pretextul începerii anchetei se trecuse la torturarea și  smulgerea de declaraţii arestaţilor de către: Niculescu Ştefan, Brânzaru, Sepeanu Tudor, Dulgheru Misu, Pompilian, Lazarovici, Năstăsescu, Sfetcovici, Weiss Ludovic, Stupineanu, Mihalcea Constantin și  alţii sub îndrumarea maiorului magis­trat Iorgu Popescu care fusese delegat să conducă ancheta și  să întocmească re­feratul de trimitere în judecată.

Pe Bulevardul Elisabeta confruntarea manifestanţilor cu cordoanele din Tudor Vladimirescu coordonate de un căpitan Bosânceanu, continua și  de abia pe la ore­le 7 seara se va ajunge acest “față-n față” la Liceul Lazăr.

Între timp arestările continuau în Bucureşti, fiindcă grupuri de manifestanţi ajunseseră în Ferentari, cartierul Tei și  Giulești.

Reprezentantul americanilor în Comisia Aliată de Control din România relata cu acest prilej [1]:

“…Observatorii mei au estimat că, în ju­rul orei 11 a.m. se adunaseră aproximativ 15000 de oameni. Mulţimea a păstrat ordinea, scandând pentru “Rege și  Ţara” și  agitând pancartele, cam până la prânz. Tot atunci, un număr de camioane pline cu poliţişti și  civili înarmaţi cu pistoa­le și  bâte, au pătruns în piaţă şi au început să încercuiască oamenii. Atitudinea oamenilor s-a schimbat imediat. S-au ridicat pumni și  au fost schimbate insulte. Atunci, poliţiştii și  civilii au coborât din camioane și  au început să facă ares­tări. Au izbucnit bătăi, s-au tras focuri de armă. Mai multe camioane au fost răsturnate și  li s-a dat foc. Trupele din jurul pieții au deschis focul, la înce­put în aer, apoi direct în mulţime. Cei aflaţi în arest erau duşi la cazărmile soldaţilor, unde erau bătuţi sau torturaţi și  forţaţi să semneze “mărturisiri” care-l implicau pe Maniu și  pe Brătianu”.

Prin ochii rușilor (gen. rus I. Z. Susaicov care i-a comunicat lui Stalin situația de la București) mitingul s-a văzut astfel [1]:

Demonstraţii, partizani ai lui Maniu și  Brătianu s-au repezit asupra camioanelor, i-au bătut pe muncitori și  au dat foc camioanelor. Provocatorii înarmaţi cu revolvere, pietre și  răngi s-au repezit asupra poliţiştilor. Din partea atacatorilor nu sunt victime, deoarece poliţiştii au tras în aer. Dezordi­nile sunt opera lui Maniu și  Brătianu. Ziariştii englezi și  străini s-au aflat în locurile de concentrare a demonstranţilor. De la balcoanele hotelului, englezii și  americanii salutau pe demonstranţi. Guvernul a ținut o consfătuire și  a re­dactat un comunicat în care atribuie toată răspunderea lui Maniu și  Brătianu.”

În sfârșit, presa comunistă din România, prin ziarul Scânteia, îi condamna și ea pe ”derbedeii” lui Maniu și Brătianu [2]:

Capitala Țării a fost eri martora unor grave acțiuni de desordine, care amintesc pe acelea ale bandelor fasciste conduse de trinitatea Maniu-Brătianu-Rădescu în Februarie 1945. Minuțios pregătite cu săptămâni înainte și ascunzându-se în dosul unor manifestații monarhice, bandele de huligani manisto-brătieniste au ales ziua de naștere a M.S. Regelui pentru a porni la un atac disperat, împotriva așezămintelor democratice ale țării și împotriva guvernului Petru Groza. Scoțând în stradă pleava de derbedei care își vând ciomagul și pistolul pentru un pumn de bani, scoțând din liceie școlari de câte 14-15 ani, studenți și grupând anumite elemente fascisto-reacționare – puține la număr – care murdăresc uniforma armatei române, Maniu și Brătianu, împreună cu legionarii și fasciștii, adăpostiți în partidele lor, au hotărât să ”sărbătorească” ziua Regelui prin manifestări huliganice, prin incendieri, devastări de sedii ale organizațiilor democratice și sindicale, prin molestări de cetățeni pașnici, răniri grave și asasinate.

În Piața Palatului, în fața Cercului Militar, în Piața Brătianu a curs sângele soldaților  și cetățenilor pașnici. Confederația Generală a Muncii a fost atacată. Ziarele democratice au fost arse după clasica rețetă a lui Goebbels. În buzunarele huliganilor arestați sʼau găsit revolvere, pumnale; fetișcane de 14-15 ani erau pregătite cu sare, nisip și sticluțe de benzină. Ciomege și răngi de fier erau folosite în plin de câinii turbați și fasciști.

Maniu și Brătianu, acești mârșavi susținători și promotori ai huliganismului moșieresc, ucigași ai muncitorimii și dușmani neîmpăcați ai libertăților și drepturilor poporului, nu au pregetat să folosească și cele mai extreme și criminale mijloace, pentru a lovi în ordinea democratică a Statului nostru. Dacă mai era nevoie pentru unii naivi sau greșit informați, de o ultimă dovadă asupra caracterului antipopular, anti-democratic, al conducerii celor două partide ”istorice”, actele huliganice din 8 Noembrie 1945 furnizează din belșug poporului și lumii întregi elementele de calificare și de judecată.

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

___________

[1] Site-ul Procesul comunismului, fondul Ionițoiu (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/altepub/docs/grevaregala_1.htm)

[2] Scânteia, seria III, anul XVI, nr. 375/10 noiembrie 1945, p. 1

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *