Locuri și întâmplări Oameni și povești

Revoluția pașoptistă: 9-16 iunie în București

În București s-au desfășurat o multitudine de evenimente care au avut impact semnificativ pentru locuitorii din toate zonele Capitalei.

La 9 iunie 1848, revoluționarii pașoptiști dau citire Proclamației de la Izlaz, ce avea să devină noua ”Constituțiune” a Țării Românești. În aceeași zi, la București are loc un atentat asupra domnitorului Gheorghe Bibescu.

La 11 iunie 1848, Bibescu acceptă revendicările revoluționarilor și semnează Proclamația, sub presiunea maselor populare pornite în marș spre palat (și în urma declarației conducătorilor militari că nu vor trage în popor).

La 13 iunie 1848 Bibescu abdică și se fuge în Transilvania.

La 15 iunie 1848, o mulțime de aproximativ 30.000 de oameni se adună în Cîmpia Filaretului (ce avea să poarte de acum denumirea de Cîmpia Libertății). Se citește Proclamația, se sfințește steagul tricolor purtând deviza ”Dreptate și Frăție”, iar noul guvern revoluționar depune jurământul în fața poporului.

Între 14 și 16 iunie 1848, guvernul revoluționar dă primele decrete, privitoare la: înființarea steagului național (tricolorul), desființarea titlurilor boierești, desființarea cenzurii, înființarea gărzii naționale, desființarea pedepsei cu moartea, eliberarea deținuților politici, desființarea robiei. Chestiunea împroprietăririi rămâne însă nerezolvată, ceea ce va duce la lovitura de stat din 19 iunie, din același an.

Amănunte privitoare la aceste evenimente petrecute în București în această perioadă găsim la prof. Constantin C. Giurescu, în Istoria Bucureștilor [1]:

Potrivit planului, un grup de revoluționari în frunte cu Heliade și cu maiorul Christian Tell, se duce la Izlaz; aici, în dimineața zilei de 9/21 iunie, după o slujbă religioasă efectuată de preotul Șapcă și un emoționant cuvînt al acestuia, se citește, în fața mulțimii de săteni și a ostașilor, proclamația. Îndată după aceea, se formează, chiar acolo, pe ”Cîmpul Regenerării” din Izlaz, un guvern provizoriu alcătuit din Heliade, Tell, Ștefan Golescu, Nicolae Pleșoianu și preotul Șapcă; el înștiințează printr-o adresă pe vodă Bibescu de cele petrecute și-i cere ”să asculte glasul patriei și să se pună în fruntea acestei mari fapte”, să-și dea, prin urmare, consimțămîntul și să iscălească noua ”constituțiune”. Apoi, împreună cu armata și sătenii, pornește, prin Caracal, spre Craiova, unde, autoritățile  neputîndu-se împotrivi, i se face o călduroasă primire.

În aceeași zi [9 iunie] în care aveau loc evenimentele de la Izlaz, la București se produce un atentat împotriva lui Bibescu. Pe cînd acesta, însoțit de ministrul de interne Villara, se întorcea, în trăsură, de la Șosea, pe seară, trei tineri – Grigore Pretz, Dumitru Crețulescu și Iancu Paleologu – traseră asupra lui, dintr-o birjă, la Capul Podului, cîte un foc de pistol, fără a-l răni însă: unul din gloanțe se opri în epolet. În urma acestui atentat, poliția procedă, în aceeași noapte și în dimineața următoare, la arestări masive: o serie dintre fruntași, între care C.A. Rosetti și maiorul Voinescu II, sunt prinși; alții scapă, travestindu-se și ascunzîndu-se. În dimineața zilei de 11 iunie, domnul se duce la cazărmile armatei spre a lua un nou jurămînt de credință; ofițerii depun acest jurămînt, arată că vor apăra țara de dușmani, dar nu vor vărsa sînge de român. Trei ore mai tîrziu, ei vin apoi in corpore la palat și repetă declarația că nu vor trage în frații lor. Atitudinea armatei a avut însemnătate. În după-amiaza aceleiași zile, bucureștenii, în special negustorimea, meseriașii, în frunte cu tabacii, și tineretul, ațîțați și îndrumați de fruntașii care scăpaseră nearestați, încep să se miște. Pe la orele 4, clopotul Mitropoliei prinde a suna într-o dungă: semn de primejdie și de adunare. Tînărul iuncăr sau cadet Magheru – avea 20 de ani – se duce, împreună cu un grup, în ulița Lipscanilor și aici, pe o scară, lîngă prăvălia Danielopol, citește Proclamația; un alt tînăr, poetul Catina, face același lucru în Piața Sf. Gheorghe. […]

Mulțimea se strînge numaidecît; apar steaguri, cocarde și eșarfe multicolore; pălăriile se împodobesc cu penaje tricolore […]; în aclamații și urale, toți se îndreaptă spre palat. Bibescu, văzînd că nu are sprijinul armatei, iscălește, seara, pe la orele 10, noua constituție – de fapt Proclamația – și acceptă formarea unui guvern provizoriu, a cărui listă îi este prezentată de revoluționari. Cum însă, a doua zi, 12 iunie, consulul țarist, Gh. de Kotzebue, protestează formal împotriva noii orînduiri, care desființa, de drept și de fapt, Regulamentul Organic, și părăsește Bucureștii, domnul cuprins de teamă și nevoind să ia asupră-și consecințele mișcării, abdică în după-amiaza zilei de 13 iunie și se retrage, prin Cîmpulung, în Transilvania. Anunțînd acest fapt în ziua următoare, guvernul provizoriu arată totodată țării și noua sa formație, reconstituită, cuprinzînd și pe cei de la Izlaz*. […]

În aceeași zi, adică la 14/26 iunie, guvernul revoluționar dă și primele sale decrete […] privind înființarea steagului național […], desființarea rangurilor civile, […] desființarea cenzurei […], înființarea gvardiei naționale […], desființarea pedepsei ”degradatoare cu bătaia” și a pedepsei cu moartea. […] Peste alte două zile, adică la 16/28 iunie, se decretează eliberarea tuturor arestaților politici ”din mănăstiri, temnițe și ocne”, iar ceva mai tîrziu (26 iunie/8 iulie), desființarea robiei, țiganii devenind astfel oameni liberi. […]

Locul unde se țin marile întruniri, manifestațiile de mase este cîmpul Filaretului, care capătă numele de Cîmpul Libertății – azi [1966, n.n.] Parcul Libertății**. Acolo, pe o tribună ridicată, avînd la cele patru colțuri cîte un steag tricolor, vorbesc oratorii; acolo are loc marea manifestație din ziua de 15/27 iunie și apoi aceea, grandioasă, de la 13/25 august, cînd se strîng delegațiile satelor și orașelor din mai toate județele țării: peste douăzeci de mii de țărani, în afară de masa bucureștenilor.

În privința împroprietăririi acestor țărani, problemă capitală, nu se trece însă la fapte. Pe lângă opoziția boierilor proprietari, mai era, din nefericire, și opoziția chiar a unei părți din guvernul revoluționar, și anume a aceleia reprezentate prin Heliade și Odobescu; chiar și restul guvernului nu era de acord asupra formulei, adică asupra cuantumului și modalităților operațiunii. În loc să vină cu un decret, […], se amînă așadar rezolvarea împroprietăririi pînă la convocarea Adunării Obștești, care avea să decidă suprafețele și să găsească modalitatea despăgubirii proprietarilor pentru pămîntul luat. În acest sens dă guvernul provizoriu, la 16/28 iunie, o proclamație ”către toți proprietarii de moșii”. Totodată, sătenii sînt invitați să continue încă timp de trei luni să presteze, contra plată, claca, spre a se putea strînge recolta; se adaugă de altfel: vrăjmașii voștri nu erau și nu sunt boierii, ci pravilele cele rele și greșelile domnilor”.

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Istoria Sectorului 5”, derulat de către Asociația Curaj Inainte, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2020.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

__________________

[1] Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura pentru Literatură, București, 1966, pp. 133-135

* Guvernul provizoriu prezidat de mitropolitul Neofit. Guvernul îi cuprindea ca membri pe Ion Heliade-Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru. Secretari: C.A. Rosetti, N. Bălcescu, A.G. Golescu, Ion C. Brătianu. Miniștri: ministru de Interne – Nicolae Golescu; ministru de Justiție – Ion Cîmpineanu; ministru de Externe – Ioan Voinescu II; ministru de Finanțe – C.N. Filipescu; ministrul Apărării –  I.Odobescu; ministrul Învățămîntului – Heliade etc.

** Azi, Parcul Carol

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *